Motivul pentru care Toni Petrea nu poate sta pe banca FCSB-ului în partida cu FC Voluntari

Motivul pentru care Toni Petrea nu poate sta pe banca FCSB-ului în partida cu FC Voluntari

Antrenorul celor de la FCSB, Toni Petrea nu poate sta pe banca grupării sale roș-albastre în cadrul întâlnirii de luni din Liga 1 cu FC Voluntari.

El este suspendat pentru această întâlnire după ce a încasat deja în acest sezon 4 cartonașe galbene pentru proteste. Astfel, el va urmări din tribune jocul cu gruparea ilfoveană.

Interesant este că Petrea nu cunoștea această regulă și a aflat de această suspendare zilele trecute: „Zilele trecute am primit informația (n.r.: că este suspendat). Nu știam nici noi antrenorii că se mai păstrează cartonașele galbene. La jucători se anulează la finalul seoznului regulat, dar la antrenori nu, interesant. A fost o săptămână grea după înfrângerea cu Craiova, la finalul unui meci bun al nostru. Am încercat să le ridic moralul jucătorilor și să îi fac să se gândească la următoarea partidă, pentru că mai sunt 7 meciuri până la final.

Întâlnim un adversar care din punctul meu de vedere este surpriza plăcută a acestui campionat. Au obținut două victorii în play-off împotriva unor echipe puternice. Voluntari este o formație bine organizată, bună la fazele fixe, dar trebuie să intrăm și să câstigăm jocul”, a spus Toni Petrea, la conferința de presă oficială de dinaintea jocului cu Voluntari.

ADVERTISING

FCSB este acum din nou la 8 puncte în spatele lui CFR Cluj, însă speră ca duminică ardelenii să fie încurcați de Universitatea Craiova, meci LIVE pe SpotMedia.ro de la ora 20.30.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!