Monica Niculescu, eșec în finala WTA de la Washington

Monica Niculescu, eșec în finala WTA de la Washington

Tenismena româncă Monica Niculescu a pierdut finala WTA de dublu de la Washington, acolo unde a făcut pereche alături de Alexa Guarachi.

Cele două au cedat în două seturi în ultimul act din capitala SUA, iar românca de 35 de ani a ratat o ţansă importantă de a câştiga cel de-al 11-lea său turneu de dublu.

Perechea româno-chiliană Monica Niculescu / Alexa Guarachi a cedat în fața perechii Laura Siegemund (Germania) şi Vera Zvonareva (Rusia), scor 4-6, 4-6, după o oră și 25 de minute de joc.

Pentru prezenţa în finală, Monica Niculescu şi Alexa Guarachi vor primi 24.300 de dolari şi 305 de puncte în clasamentul de dublu.

ADVERTISING

Niculescu, născută la Slatina, se impusese deja în carieră o dată la Washington, la ediția din 2016, atunci când făcea pereche alături de belgianca Yanina Wickmayer, cea care în acel an cucerea şi trofeul turneului de simplu.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!