La finalul jocului Universitatea Craiova – Noah 1-1, Mirel Rădoi a explicat de ce l-a trimis în tribune pe Ștefan Baiaram, decarul oltenilor.
Anunțat rezervă în Universitatea Craiova – Noah, Ștefan Baiaram a fost nemulțumit, iar reacția sa la această veste l-a făcut pe Rădoi să ia această decizie.
Antrenorul oltenilor a spus că Baiaram „a fost foarte nervos, a dat cu ușa” când a aflat că nu va juca din primul minut, în Bănie, cu FC Noah.
”Lucrurile sunt simple, când am anunțat echipa în vestiar, n-a acceptat decizia de a nu fi titular. Când a ieșit la inspecția terenului, a dat cu ușa, a fost foarte nervos, atunci am spus să nu intre deloc decât să ia roșu, să-l pierdem pentru alte partide. E treaba lui, nu problema mea.
În momentul în care a avut reacția asta, nu pot să mă duc să-i dau explicații lui Baiaram sau oricărui alt jucător. El trebuie să accepte decizia antrenorului. Am anunțat echipa, el a avut reacția și i-am spus că nu o să mai facă parte din lot la această partidă”, a declarat Rădoi, la flash-interviu, la Digi Sport.
Întrebat ce se va întâmpla cu atacantul lateral, tehnicianul Universității Craiova a transmis că excluderea din lot nu e definitivă, dar ”depinde de Baiaram, dacă acceptă sau nu alegerile antrenorului”.
”Depinde de el (n.r.- dacă vor fi repercusiuni pentru Baiaram), în continuare e un jucător important. Depinde de el, dacă acceptă sau nu alegerile. Cât sunt eu la echipa asta, nu are nimeni locul de titular garantat. Nu există așa ceva! Etapa trecută a ieșit în minutul 70 cu crampe.
Cum să am eu ceva cu el? Până acum nu l-am băgat? El trebuie să înțeleagă că faptul că a debutat la echipa la națională trebuie să-l motiveze, nu trebuie să înțeleagă că e pe o rampă pe care nimeni nu se mai poate înțelege cu el”, a mai declarat Mirel Rădoi.
