Mircea Lucescu anunță că e gata să plece de la naționala României: Urmează discuția decisivă cu FRF

Mircea Lucescu anunță că e gata să plece de la naționala României: Urmează discuția decisivă cu FRF
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mircea Lucescu (80 de ani), selecționerul naționalei României, și-a anunțat disponibilitatea de pleca de la cârma echipei.

După egalul cu Cipru, în care România a condus cu 2-0, Mircea Lucescu a fost supus unei presiuni imense și a fost criticat pentru alegerile pe care le-a făcut. „Il Luce” s-a declarat gata să plece de la naționala României dacă Federația Română de Fotbal are un înlocuitor.

Lucescu a anunțat că va avea o discuție cu conducerea FRF pentru a stabili viitorul echipei naționale a României.

"Trebuie să am o discuție în primul rând cu conducerea Federației să vedem dacă există vreo posibilitate în momentul de față pentru a fi înlocuit aș ceda imediat.

Pe de altă parte, eu nu pot fi un laș și să las echipa în momentul ăsta. Sunt convins că jucătorii au mult de spus. Mă dau la o parte desigur, cu siguranță, dacă Federația are variante. Indiferent, dacă există o soluție viabilă, care poate să redreseze o situație dificilă, delicată… Compromisă nu spun că în fotbal totul poate fi schimbat, nu asta e problema.

Dar dacă există o soluție viabilă, eu fără niciun fel de problemă mă dau la o parte. Am venit să ajut, am venit cu sufletul deschis, dar am simțit că… În sfârșit. Asta s-a întâmplat cu toți selecționerii echipei naționale. Și cu Edi Iordănescu, și cu Rădoi, Contra.

Nu, nu am regret, pentru că a fost o obligație. Eu am făcut tot posibilul ca să-l conving pe Edi Iordănescu să rămână. Era normal să ducă un ciclu la capăt, dar și el a spus că nu poate în condițiile astea. Am obținut barajul, promovarea în liga a doua de Liga Națiunilor. Sunt amărât pentru că știu cum am pregătit meciul și cât de sigur am fost că vom obține o victorie (n.r. - cu Cipru)", a declarat Mircea Lucescu, la Fanatik.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!