Mino Raiola face un anunț important despre viitorul lui Paul Pogba

Mino Raiola face un anunț important despre viitorul lui Paul Pogba
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Internaţionalul francez Paul Pogba ar trebui să plece de la Manchester United în următoarea perioadă de transferuri, înainte de expirarea contractului său cu gruparea de pe Old Trafford, valabil până în vara anului viitor, a afirmat agentul său, Mino Raiola, citat de Reuters.

„Este mai bine să vorbeşti clar, să priveşti înainte şi să nu pierzi timpul căutând vinovaţi. Paul este nefericit la Manchester United, nu se poate exprima aşa cum şi-ar dori şi cum aşteptăm şi noi. Trebuie să schimbe echipa, are nevoie să schimbe aerul”, a declarat Raiola într-un interviu publicat de cotidianul Tuttosport.

ADVERTISING

"Cred că cea mai bună soluţie pentru ambele părţi ar fi să-l vândă în următoarea perioadă de transferuri", care va debuta în luna ianuarie, adăugat impresarul campionului mondial.

Paul Pogba a fost achiziţionat de Manchester United de la Juventus Torino în anul 2016, englezii plătind atunci 105 milioane euro pentru a-şi asigura serviciile mijlocaşului din Hexagon, care a disputat doar cinci meciuri ca titular de la debutul acestui sezon.

De menţionat că Pogba a plecat gratuit de la Manchester United la Juventus, în 2012, când a refuzat să-şi prelungească contractul cu United, fiind nemulţumit de faptul că nu beneficia de timp suficient de joc. Conform presei sportive italiene, el ar putea reveni în la gruparea torineză, o altă variantă vehiculată fiind echipa spaniolă Real Madrid.

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇