Mihai Stoica, managerul general și președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, este total lipsit de compasiune față de un jucător din lotul său.
E vorba de portarul Ștefan Târnovanu, care a pierdut de mult echipa de start, în dauna tânărului Matei Popa, Târnovanu pierzând în același timp și un loc la echipa națională, la această acțiune pentru barajele cu Turcia și apoi, sperăm, Kosovo sau Slovacia. Târnovanu nu a mai prins minute din 29 ianuarie, după un egal în grupa de Europa League cu Fenerbahce, 1-1.
De atunci, locul între buturi a fost luat de tânărul Matei Popa, în vârstă de 18 ani, care îndeplinește regula U21.
„Faptul că noi nu am reușit să ne calificăm în play-off este dintr-un singur motiv: am avut acel start dezastruos de campionat, când Ștefan Târnovanu apăra, nu apăra copilul acesta (n.r. Mihai Popa). Deci faptul că noi, în primele 10 etape, numai cine n-a vrut nu ne-a bătut, nu are nicio legătură cu decizia luată în 2026. Nu se pune problema să plece decât dacă există o ofertă care să convină clubului. Până acum nu a fost nicio ofertă.
Care echipă naționala? A pierdut convocarea, a pierdut banca echipei naționale. Pentru un portar este important să apere la națională, nu să care sacul de mingi. Nu se pune problema că a pierdut naționala, pentru că el nu era la națională. Era doar convocat. La fel ca Darius Olaru”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
Doar de 4 ori a aparat Târnovanu la naționala României, fiind totuși convocat în 35 de rânduri. Debutul său a avut loc în 2022, când a fost integralist într-un meci amical câștigat cu Republica Moldova, scor 5-0.
Lucescu i-a preferat ca portari la această acțiune pe Ionuț Radu, Marian Aioani și Cătălin Cabuz.
D.A.
