FCSB a anunțat o decizie importantă în privința lui Ștefan Târnovanu (25 de ani), portarul echipei.
Tras pe linie moartă la FCSB, Târnovanu a primit o veste importantă în ceea ce privește viitorul său.
El va rămâne în continuare pe banca de rezerve, a anunțat Gigi Becali, patronul FCSB, care a decis să mizeze în continuare pe Matei Popa (18 ani) pentru respectarea regulii U21.
„Târnovanu? Fiecare om îşi face viaţa lui şi situaţiile lui. El are contract şi gata. Nu îmi arde de Târnovanu, nu mă interesează mendrele lui Târnovanu. El trebuie să se gândească la situaţia lui când a luat golurile la mişto de la CFR”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.
Ştefan Târnovanu a apărat ultima dată la FCSB în meciul din Europa League cu Fenerbahce (1-1), ultimul de pe tabloul principal.
El este cotat la 4,5 milioane de euro de Transfermarkt.
