Mihai Stoica dă cărțile pe față și numește vinovații după egalul lui FCSB cu Petrolul

Mihai Stoica dă cărțile pe față și numește vinovații după egalul lui FCSB cu Petrolul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Managerul general de la FCSB Mihai Stoica a numit vinovații după acest semieșec al campioanei României, scor 1-1 acasă cu cei de la Petrolul Ploiești, în runda curentă de Liga 1.

FCSB s-a încurcat acasă pe Arena Națională cu prahovenii, bifând acum al doilea egal consecutiv din Superliga. Iar problemele sunt mari, căci roș-albaștrii sunt acum la 4 puncte distanță de play-off.

Oficialul echipei spune că echipa sa ar fi putut chiar pierde jocul și nu se poartă deloc cu mănuși în declarații cu jucătorii săi din lot:

„Mă așteptam să pierdem la ce ni se întâmplă în ultima vreme. Să ai atâtea ocazii, chiar în condițiile în care s-au schimbat o grămadă de poziții ale jucătorilor în timpul meciului și la un moment dat cred că se instalase și haosul, dar ocazii tot am avut, n-am încetat să avem.

Să iei un asemenea gol, pentru că Petrolul a avut o ocazie în prima, când Târnovanu a aparat într-un 1-1, atât. Și în a doua să spui că Jyry acolo, când a dat, a dat de la de 20 și ceva de metri la poartă. Dar noi am avut ocazii multe. Însă golul nici nu știu să mă gândesc așa în urmă când am luat un gol atât de ciudat și de enervant!”, a spus inițial Mihai Stoica, într-o intervenție pentru cotidianul Fanatik.

Există și câțiva vinovați cerți pe care MM i-a găsit după acest joc fără victorie. E vorba de portarul Târnovanu, dar și de jucătorii de câmp Stoian și Ngezana, primul fiind chiar singurul marcator pentru FCSB de ieri: „Târnovanu a greșit. Pentru că devierea există, dar el nu a intuit efectul. Ok, cred că ar fi avut timp să se poziționeze, să intervină cu amândouă mâinile. Ok, a greșit Stoian. A fost și un noroc chiar că mingea l-a lovit pe Ngezana, dar trebuia să o scoată. E greșeală. De ce să nu spunem lucrurilor pe nume”, a mai punctat oficialul campioanei României.

„Trec etapele noi în loc să ne apropiem. Stăm pe loc sau chiar ne îndepărtăm de play-off și începe să devină un semn de întrebare, se îngroașă, ajungem sau nu ajungem play-off. Ok există o plasă de siguranță, dar plasa de siguranță poate să fie Cupa României, dar are ochiurile mari plasa de siguranță, pentru că prin ochiurile alea poți să cazi. Să nu intri în play-off ar fi o rușine mondială”, a concluzionat Stoica.

Pentru FCSB urmează partida din Europa League, joi seara de la 22, în deplasare cu cei de la Steaua Roșie Belgrad.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!