Mihai Rotaru a ales un antrenor străin pentru Universitatea Craiova - presă

Mihai Rotaru a ales un antrenor străin pentru Universitatea Craiova - presă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Patronul formației de Liga 1 CS Universitatea Craiova, Mihai Rotaru a făcut o alegere în ceea ce privește viitorul antrenor principal al oltenilor.

După rezultatele slabe ale cuplului de antrenori Dragoș Bon și Corneliu Papură, Rotaru a fost nevoit să caute în afara țării un principal. Astfel, la Craiova va sosi un fost selecționer, e vorba de bulgarul Ivaylo Petev (48 de ani), fost antrenor la Ludogorets Razgrad și fost selecționer al naționalelor Bulgariei și Bosniei, după cum anunță cotidianul Gazeta Sporturilor.

ADVERTISING

Craiova a fost învinsă în ultima rundă de Petrolul, scor 1-3, iar acest eșec a umplut paharul pentru Rotaru, care s-a hotărât să îl caute pe Petev, omul care sezonul trecut a câștigat cu Ludogorets eventul, Cupa și campionatul Bulgariei.

Petev are 6 trofee în toată cariera sa de antrenor, toate cu cei de la Razgrad, dar a fost și de două ori selecționer, al Bulgariei și Bosniei, iar în iunie 2022, era pe banca celor din Herțegovina când gruparea ex-iugoslavă a învins România cu 1-0 în Liga Națiunilor.

ADVERTISING

Ivaylo Petev a fost dat afară de Ludogorets Razgrad pe data de 24 octombrie, după remiza cu Arda, scor 0-0. Petev va prelua Craiova după meciul din această seară, când oltenii joacă în deplasare la Rapid București, de la ora 20.30.

D.A.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google
Back To School