Mihaela Buzărnescu a lăsat Steaua și a semnat cu Dinamo

Mihaela Buzărnescu a lăsat Steaua și a semnat cu Dinamo
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu, locul 117 WTA, a semnat un contract cu gruparea bucureşteană CS Dinamo, obiectivul ei principal în acest an fiind calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Clubul Sportiv Dinamo devine pe zi ce trece casa marilor campioni ai tenisului românesc. Ultima jucătoare de valoare care s-a alăturat secţiei ‘alb-roşii’ este Mihaela Buzărnescu. Născută pe 4 mai 1988 la Bucureşti, Miki Buzărnescu este una dintre cele una dintre cele mai spectaculoase jucătoare din România în momentul de faţă”, se arată într-un comunicat al CS Dinamo.

ADVERTISING

Mihaela Buzărnescu a afirmat că obiectivul său este să ajungă în Top 60 mondial pentru a putea obţine calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

"Mă bucur că voi concura pentru Dinamo, un club care înseamnă enorm pentru istoria tenisului românesc. Obiectivul meu în acest an este calificarea la Jocurile Olimpice şi o evoluţie cât mai bună la Tokyo. Pentru a-mi atinge obiectivul trebuie să ajung în Top 60 mondial, dar mă simt bine şi sunt convinsă că pot să-l îndeplinesc", a declarat Mihaela Buzărnescu.

ADVERTISING

În vârstă de 32 de ani, Mihaela Buzărnescu are în palmares un titlu WTA câştigat la San Jose în 2018 şi alte două finale pierdute în acelaşi an. 2018 este anul în care a avut cea mai bună clasare în ierarhia jucătoarelor profesioniste (poziţia 20). Ea a câştigat şi un turneu WTA la dublu la Strasbourg 2018, alături de Raluca Olaru, pe care o va avea colegă la CS Dinamo. De asemenea, Buzărnescu are în palmares 27 de turnee ITF câştigate.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri