Mesajul de adio al lui Edi Iordănescu: "Prioritate de continuitate a avut CFR Cluj, sută la sută"

Mesajul de adio al lui Edi Iordănescu: "Prioritate de continuitate a avut CFR Cluj, sută la sută"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Edi Iordănescu a câștigat titlul cu CFR Cluj, dar nu va mai sta pe banca grupării din Gruia în sezonul următor.

Tehnicianul în vârstă de 42 de ani spune că a vrut să continue la cârma clujenilor, dar că viziunea n-a mai fost comună.

"În primul rând, îmi doresc să mă odihnesc un pic, să fiu cu familia, să fiu mai aproape de ai mei. Au fost șapte luni foarte grele, pentru că a fost o miză foarte mare, o responsabilitate la fel de mare.

Acum sunt momentele mele, ale familiei mele, să fiu aproape de ea. M-a înțeles familia, iar acum am nevoie să mă regenerez după care vedem ce poate să urmeze.

Dar eu vreau să vă asigur de un singur lucru: pentru mine, prioritate de continuitate a avut CFR Cluj, sută la sută. M-am atașat de loc, de oraș, de locul meu de muncă, de biroul meu, de băieți, de echipă … De ei mi-e cel mai greu să mă despart, vă spun cu sinceritate, lor le sunt extrem de recunoscător pentru tot parcursul și pentru tot concursul pe care și l-au dat.

Mi-e greu să mă despart de oamenii din Cluj. Mi-aș fi dorit să fiu implicat în reconstrucția echipei pentru că va fi nevoie de acest lucru fiind foarte mulți jucători la final de contract.

Mi-e greu să mă despart de suporteri, cu care chiar dacă n-am interacționat foarte mult, pentru că nu a fost permis acest lucru, la ultimul joc m-au tratat la cel mai înalt nivel și pentru asta mi-aș fi dorit să fiu mai departe antrenorul echipei lor.

Acum, pentru o continuare a colaborării ar fi fost nevoie ca anumite condiții să se îndeplinească și viziunea să fie una comună. Eu știu, însă, că la CFR Cluj este un patron care face eforturi majore pentru a susține condiții foarte bune la echipă, un președinte care tot timpul știe ce are de făcut, un profesionist desăvârșit, care are în spate oameni inteligenți, alături de care poate să muncească și să reconstruiască viitorul echipei. Rămâne de văzut ce ne va oferi Dumnezeu fiecăruia dintre noi!

Edi Iordănescu, într-un interviu acordat LPF
ADVERTISING

Sub comanda lui Edi Iordănescu, CFR Cluj a devenit campioana României pentru al patrulea an consecutiv.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇