Marius Șumudică și-a găsit echipă după ce Rapid a început negocierile cu Mircea Lucescu: "Mai sunt niște detalii de pus la punct"

Marius Șumudică și-a găsit echipă după ce Rapid a început negocierile cu Mircea Lucescu: "Mai sunt niște detalii de pus la punct"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După ce a fost lăsat cu ochii în soare de Rapid, Marius Șumudică a anunțat că și-a găsit o altă echipă.

Șumudică spune că are o ofertă concretă din zona Golfului, pe care este gata să o accepte.

El a menționat că mai sunt doar mici detalii de pus la punct înainte de semnarea contractului.„Mi-am amânat zborul, am avut bilete de avion să plec, mai erau nişte detalii de pus la punct. Era o echipă din Golf, în seara asta dacă vreau semnez.

Mai aştept până miercuri, fără nicio presiune, să nu se gândească cineva că fac presiune, dar există posibilitatea ca miercuri să zbor la Doha. Există posibilitatea să nu mă înţeleg, sunt nişte detalii de pus la punct, dar până miercuri sunt în România.”, a dezvăluit Marius Şumudică, la Prima Sport.

ADVERTISING

Marius Șumudică s-a întâlnit cu Dan Șucu, dar apoi acționarul de la Rapid a anunțat că îl dorește pe Mircea Lucescu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇