Concluzia trasă de Mircea Lucescu după o nouă înfrângere a Rapidului în play-off

Concluzia trasă de Mircea Lucescu după o nouă înfrângere a Rapidului în play-off
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mircea Lucescu (78 de ani) a tras o concluzie fermă după încă o înfrângere a Rapidului în play-off-ul Superligii.

Rapid a fost învinsă pe teren propriu de Universitatea Craiova, 1-2, iar la finalul partidei Mircea Lucescu a reacționat.

"Il Luce" a spus că o echipă se construiește greu, dar și că este momentul potrivit pentru luarea unor decizii importante în legătură cu viitorul echipei.

”O echipă se construiește greu. Nimeni nu este sigur de nicio investiție. Eu cred că Rapidul a plecat pe un drum bun. Acum e vorba și de răbdare. O echipă se construiește cărămidă cu cărămidă.

ADVERTISING

Sunt jucători care au demonstrat că merită să joace la Rapid, alții trebuie schimbați. Cu siguranță, domnul Șucu va analiza foarte bine acest an. Au fost momente extraordinare la Rapid.

Șucu știe ce trebuie să facă să ajungă la continuitate. E imposibil să câștigi un campionat dacă ai momente formidabile și după foarte slabe. După 4-0 cu FCSB lumea se gândea că Rapid poate ataca titlul.

Sezon complet ratat greu de spus. E un moment în care trebuie să fie luate niște decizii. Nu pot să discut eu despre un antrenor.

ADVERTISING

Un antrenor este judecat în final de carieră mai mult. Celorlalți trebuie să le acorzi circumstanțe. Sunt antrenori tineri”, a spus Mircea Lucescu, conform Digi Sport.

Rapid n-a câștigat niciun meci în play-off-ul Superligii României.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!