Echipa de fotbal Manchester United a ajuns la un acord de principiu cu Michael Carrick, pentru ca fostul antrenor al lui Middlesbrough să preia conducerea formației cu titlul interimar, până la sfârșitul sezonului, a declarat marți o sursă din cadrul clubului, citată de Reuters.
Carrick, fost jucător la United, va avea o misiune extrem de dificilă încă de la începutul mandatului său, în condițiile în care primul său meci pe banca lui United va fi chiar derby-ul cu Manchester City, ocupanta locului secund în clasament, programat sâmbătă pe Old Trafford.
Tehnicianul în vârstă de 44 de ani preia o echipă în criză, aflată pe locul al șaptelea în Premier League - la 17 puncte în spatele liderului Arsenal - și eliminată din ambele cupe naționale.
Eșecul suferit duminică pe teren propriu în Cupa Angliei, în fața formației Brighton (1-2), face ca United să aibă cel mai scurt sezon din 1914-1915, cu doar 40 de meciuri disputate.
Este o reîntoarcere pe un teritoriul familiar pentru Carrick, care a mai ocupat anterior funcția de antrenor interimar la United în 2021, după demiterea lui Ole Gunnar Solskjaer.
Presa britanică a relatat că atât Carrick, cât și Solskjaer erau în cursa pentru rolul de antrenor interimar după plecarea portughezului Ruben Amorim, concediat săptămâna trecută de Manchester United.
