Lleyton Hewitt, inclus în ''Hall of Fame'' al tenisului mondial

Lleyton Hewitt, inclus în ''Hall of Fame'' al tenisului mondial
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Legenda tenisului australian Lleyton Hewitt, fost numărul 1 mondial şi câştigător a două titluri de Mare Şlem, a fost inclus sâmbătă în Galeria Gloriilor tenisului mondial, „Hall of Fame”, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la Newport (SUA), unde are loc un turneu de categoria ATP 250.

Hewitt a câştigat US Open în 2001 şi turneul de la Wimbledon în 2002, având în palmares un total de 30 de titluri ATP. El a participat, de asemenea, la victoriile Australiei în Cupa Davis în 1999 şi 2003.

Ceremonia trebuia să aibă loc anul trecut, dar campionul de 41 de ani, originar din Adelaide, nu s-a putut deplasa în Statele Unite din cauza pandemiei de Covid-19, motiv pentru care intronizarea sa a fost amânată cu un an.

ADVERTISING

"Eu cred că aveam nevoie anul acesta în plus pentru a-mi găsi cuvintele potrivite pentru acest eveniment. Este o onoare incredibilă pentru mine. Prezenţa familiei mele şi a prietenilor mei a făcut această ceremonie şi mai specială", a declarat el.

Ceremonia s-a desfăşurat pe terenul pe care Hewitt a câştigat primul său meci ATP pe iarbă pe când era adolescent, în 1998.

Talent precoce, Hewitt a devenit numărul 1 mondial în istoria tenisului la 20 ani, 8 luni şi 26 de zile, în noeimbrie 2001. El a încheiat primul în clasamentul ATP la finele sezoanelor 2001 şi 2002.

ADVERTISING

Campionul australian a câştigat primul său titlu ATP la Adelaide în 1998 şi ultimul în 2014 la turneul de la Newport, după victoria în faţa croatului Ivo Karlovic. Hewitt şi-a încheiat cariera cu 616 victorii şi 262 înfrângeri la simplu în circuitul ATP.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!