Liverpool îi dă o veste excelentă lui Radu Drăgușin. Negocieri de peste 30 de milioane de euro

Liverpool îi dă o veste excelentă lui Radu Drăgușin. Negocieri de peste 30 de milioane de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fundașul central român Radu Drăgușin ar putea primi o veste extraordinară către sfârșitul acestui mercato de vară.

Vestea vine în contextul în care Marc Guehi (25 de ani), fundaș central de la Crystal Palace și internațional englez (23 de selecții), este disputat atât de Tottenham, cât și de Liverpool.

Guehi mai are doar un an de contract cu cei de la Palace, care au cucerit sezonul trecut Cupa Angliei. Iar cele două echipe menționate mai sus vor să profite de acest lucru. Mai exact, presa britanică scrie că Liverpool a înaintat o ofertă clară pentru londonezi, de 34 de milioane de euro. Crystal vrea să obțină totuși măcar 46 de milioane pentru fundașul său, iar aici intervine Tottenham, care ar putea plusa decisiv pentru Guehi.

Lucru care ar reprezenta o veste tare proastă pentru Drăgușin, încă nerefacut după accidentarea la ligamentele genunchiului drept. Căci deja în lotul lui Spurs mai sunt și alti 5 fundași centrali de top: Cristian Romero, Micky van de Ven, Kevin Danso, Kota Takai și Luka Vuskovici. Dacă Guehi ar ajunge la Tottenham, pentru român ar fi din ce în ce mai greu să prindă primul 11 al echipei antrenate, mai nou, de danezul Thomas Frank.

Mai nou, Drăgușin și-a ales și un alt număr la Spurs, e vorba de cifra 3, pe care o poartă și la naționala României: ”3 la naționala României și acum 3 la Spurs. Al treilea sezon la Spurs. Devin mai puternic pe zi ce trece. Haide, Spurs!”, spune Radu Drăgușin, în clipul video în care Totenham i-a anunțat schimbarea numărului.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!