Drăgușin, vândut de Tottenham, chiar în această vară: „Decizia e dură, dar necesară!“

Drăgușin, vândut de Tottenham, chiar în această vară: „Decizia e dură, dar necesară!“
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fundașul central Radu Drăgușin ar putea fi îndepărtat de gruparea engleză Tottenham Hotspurs, chiar din această fereastră de mercato.

Accidentat în luna ianuarie la un meci cu Elfsborg din Europa League, Drăgușin ar putea rămâne cu amintirea acelui meci ca fiind ultimul în tricoul londonezilor. Românul de 23 a pățit o ruptură a ligamentelor încrucișate de la genunchiul drept, și de atunci stă pe bară.

Site-ul Tottenham Hotspur News tocmai a notat că sunt șanse foarte mari ca, până la finalul perioadei de mercato, pe 1 septembrie, Drăgușin să fie vândut de Tottenham.

Pe lista de posibile plecări până luna viitoare se află, pe lângă român, și fotbaliști precum Richarlison sau Yves Bissouma din Mali. Mai mult, și dacă ar rămâne la formația pregătită de Thomas Frank, stoperul de 23 de ani ar avea șanse infime de a juca:

„Radu Drăgușin a devenit un om de care Tottenham a cam uitat. Asta în condițiile în care stă pe tușă de niște luni bune, după accidentarea serioasă pe care a suferit-o, în ianuarie. Sosirea noului manager, Thomas Frank, poate fi în detrimentul lui Drăgușin. În primul rând, românul mai are de așteptat niște luni până să se întoarcă pe teren. Drept urmare, Frank trebuie să pregătească viitorul apropiat al echipei fără el. Apoi, apare o întrebare: mai are rost păstrarea lui Drăgușin, la Tottenham? Pentru că, inclusiv când va fi apt de joc, el va fi la coada listei, în ceea ce privește compartimentul defensiv. Într-adevăr, ar fi o decizie dură din partea patronului Levy, de a vinde un jucător care a stat pe tușă, accidentat, o perioadă atât de lungă. Dar patronul clubului e conștient că trebuie să fie fără milă, în privința deciziilor pe care le va lua, în această vară“, a scris Tottenham Hotspur News.

Drăgușin a fost adus de Spurs în vara lui 2024 de la Genoa, pentru suma de 30 de milioane de euro.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!