CFR Cluj, învinsă categoric de Sivasspor în Conference League

CFR Cluj, învinsă categoric de Sivasspor în Conference League

CFR Cluj a fost surclasată în deplasarea susținută joi seara la Sivasspor, în etapa a 5-a a Grupei G din Conference League.

Formația turcă s-a impus cu 3-0 și a făcut un pas important către calificarea în faza următoare a competiției.

Golurile întâlnirii din Turcia au fost marcate de Yatabare (min.22 și 73) și Janga (min.64 - autogol).

Campioana României a început bine meciul și putea deschide scorul încă din minutul 3, prin Roger, dar gazdele au pus stăpânire pe joc cu trecerea timpului și au obținut o victorie fără emoții.

Yatabare a deschis scorul cu o reluare din câțiva metri, în minutul 22, dintr-o poziție suspectă totuși de offside.

ADVERTISING

Golul doi a fost, de fapt, un autogol al lui Janga. Atacantul clujenilor a deviat în propria poartă un șut trimis de Gradel, în minutul 64.

Yatabare a reușit dubla în minutul 73, cu o reluare din câțiva metri, după ce Scuffet a respins în primă fază la un șut de la distanță.

O înfrângere dureroasă pentru campioana României, care păstrează însă în continuare șanse importante de a se califica mai departe.

Cu o etapă înainte de final, clasamentul în Grupa G arată astfel:

  1. Sivasspor 10p
  2. CFR Cluj 7p
  3. Slavia Praga 7p
  4. Ballkani 4p

În ultima etapă, programată săptămâna viitoare, CFR Cluj va juca pe teren propriu cu Ballkani, în timp ce Slavia Praga va primi vizita lui Sivasspor.

ADVERTISING

Prima clasată merge în optimi, în timp ce echipa de pe locul secund va juca un baraj. Ocupantele locurilor 3 și 4 vor părăsi competiția.

Ați putut urmări, în direct pe SpotMedia.ro, desfășurarea meciului dintre Sivasspor - CFR Cluj, contând pentru etapa a 5-a a Grupei G din Conference League:

Sivasspor - CFR Cluj 3-0 (Yatabare '22 și '73, Janga '64 - autogol)

'90+4 - Finalul meciului.

'90 - Patru minute de prelungiri pentru repriza secundă.

'87 - Petrila trimite pe poartă dintr-o lovitură liberă, dar goalkeeperul turcilor este la post și reține.

'85 - Ultima schimbare la clujeni: iese Yuri, intră Bordeianu.

ADVERTISING

'78 - O nouă schimbare la CFR Cluj:: iese Boateng, intră Hoban.

INFO: În celălalt meci al grupei, Slavia Praga a deschis scorul la Ballkani, prin Lingr (min.75).

'73 - GOL SIVASSPOR! Yatabare marchează cu o reluare din câțiva metri, după ce Scuffet a respins în primă fază la un șut de la distanță!

'71 - Ce ocazie! Gradel ratează o șansă importantă, scăpat singur cu Scuffet.

'70 - Dublă schimbare la CFR Cluj: ies Deac și Cvek, intră Petrila și Braun.

'69 - Deac finalizează mult peste poartă o acțiune promițătoare a clujenilor.

'64 - GOL SIVASSPOR! Janga deviază în propria poartă un șut al lui Gradel!

'55 - Vural reține fără emoții la o lovitură liberă executată de Manea.

'53 - Roger trimite puțin pe lângă poartă cu un șut de la 20 de metri.

A început repriza secundă

Schimbare la CFR Cluj: Burcă i-a luat locul lui Kolinger.

------------------

'45+3 - Finalul primei reprize.

'45+3 - Boateng trimite mult peste poartă.

'45 - Trei minute de prelungiri pentru prima repriză.

'44 - Yesilyurt are o acțiune frumoasă, încheiată cu un șut pe lângă poartă.

'43 - Camora trimite mult pe lângă poartă cu un șut de la distanță.

'29 - Vural are o intervenție foarte bună la o reluare a lui Janga.

'22 - GOL SIVASSPOR !!! Yatabare deschide scorul cu o reluare din câțiva metri, dintr-o poziție suspectă de offside !!!

'20 - Scuffet intervine bine la șutul periculos al lui Yatabare.

'16 - Saba execută bine o lovitură liberă, iar Scuffet scoate de sub bară.

'15 - Kolinger vede un cartonaș galben pentru un fault în apropierea propriului careu.

'6 - Scuffet reține la un șut al lui Saba.

'3 - Roger trece de puțin pe lângă deschiderea scorului la o centrare bună a lui Janga.

ora 22:00 - A început meciul

Meciul se joacă în Turcia și este televizat de Pro Arena.

În clasament, înaintea acestei runde, Sivasspor și CFR Cluj se află pe prima poziție, cu câte 7 puncte.

ECHIPELE:

Sivasspor: Vural - Paluli, Goutas, Osmanpassa, Ciftci - Arslan, Keita - N'Jie, Saba, Yesilyurt - Yatabare.
Antrenor: Rıza Calimbay.

CFR Cluj: Scuffet - Manea, Yuri, Kolinger, Camora - Boateng, Muhar, Cvek - Deac, Janga, Roger.
Antrenor: Dan Petrescu.

Arbitru: Rohit Saggi (Norvegia).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇