Ipoteza lansată de vicepreședintele Federației Române de Tenis în cazul de dopaj al Simonei Halep: "Șansele sunt foarte mari"

Ipoteza lansată de vicepreședintele Federației Române de Tenis în cazul de dopaj al Simonei Halep: "Șansele sunt foarte mari"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vicepreședintele Federației Române de Tenis, Răzvan Itu, vine cu o nouă teorie în cazul Simonei Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj.

Itu nu ar fi surprins dacă Simona ar fi fost depistată pozitiv la testul anti-doping din cauza unei contaminări.

Totodată, oficialul FRT este convins că Simona are mari șanse să-și dovedească nevinovăția.

„În mod normal, nu trebuie să-ți prepare cineva băuturile fără ca tu să știi. Cred că este posibilă și o contaminare, prin atingerea unui produs sau un altfel de mod”, a declarat Itu, potrivit Fanatik.

ADVERTISING

"În Argentina, când am fost în 2017-2018, carnea a fost contaminată. Carnea conținea deja produse de doping și ni s-a spus să evităm carnea de vită sau de porc, deoarece conține elemente care îți dau putere. Șansele sunt foarte mari să-și dovedească nevinovăția, pentru că Simona este o persoană onestă și deschisă. A spus tot timpul ce probleme are și eu cred în ea", a adăugat acesta.

Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la ediția US Open din acest an.

ADVERTISING

Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunțat săptămâna trecută că Simona Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat, o substanță aflată pe lista interzisă a Agenției Mondiale Antidoping (WADA) din 2022.

În consecință, Simona a fost suspendată provizoriu și nu va putea să concureze sau să participe la niciun eveniment de tenis organizat de WTA sau ITF.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google
Back To School