CFR Cluj se impune la limită și merge mai departe în Europa League: FC Lugano a avut două goluri anulate

CFR Cluj se impune la limită și merge mai departe în Europa League: FC Lugano a avut două goluri anulate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj a învins la limită FC Lugano, scor 1-0, și a obținut calificarea în turul trei preliminar din Europa League.

CFR Cluj a fost în corzi în prima repriză și nu a contat în atac, spre deosebire de FC Lugano, care a ratat trei șanse importante de a marca în Gruia.

Otto Hindrich a reușit intervenții salvatoare, iar la pauză s-a intrat cu 0-0 pe tabelă.

În repriza secundăa continuat dominarea celor de la Lugano, care au avut și două goluri anulate. Berhens a reușit o dublă, cu un șut de la distanță și o lovitură de cap, dar ambele goluri au fost anulate cu ajutorul VAR, unul pentru henț și unul pentru ofsaid.

ADVERTISING

CFR Cluj a avut primul șut pe poartă la o lovitură liberă executată de Louis Munteanu, în minutul 64. Tabela nu s-a mișcat deloc până la final, deși Louis Munteanu a ratat o șansă bună de gol la ultima fază, când șutat moale după ce a scăpat spre poarta lui Saipi. Meciul a intrat în prelungiri.

Echipa lui Dan Petrescu a dat lovitura în prelungiri, prin Sinyan, apoi a mai ratat două șase uriașe de gol: bară Korenica și șut blocat in-extremis al lui Djokovic.

S-a terminat 1-0 pentru CFR Cluj, iar ardelenii merg mai departe în turul trei preliminar din Conference League, unde va întâlni Levski Sofia (Bulgaria) și SC Braga (Portugalia).

ADVERTISING

CFR CLUJ - FC LUGANO 1-0 (Sinyan 96) | 0-0 în tur

Min. 120+4 - Final de joc. CFR Cluj se califică în turul trei preliminar din Europa League.

Min. 106 - A început repriza a doua de prelungiri.

Min. 105 - Pauză.

Min. 100 - Ocazie mare CFR Cluj! Bosec scapă spre poarta lui Saipi, dar încetinește și încearcă să-i paseze lui Djokovic, care nu poate înscrie din apropiere.

Min. 96 - GOL CFR CLUJ! Sinyan înscrie cu capul și deschide scorul!

Min. 92 - Ocazie CFR Cluj! Korenica șutează periculos, dar Saipi reușește să prindă mingea.

Min. 91 - A început prima repriză de prelungiri.

Min. 90+9 - Final de joc. Urmează două reprize de câte 15 minute de prelungiri.

ADVERTISING

Min. 90+8 - Ocazie CFR Cluj! Louis Munteanu scapă spre poartă, lansat de Nkololo, dar trage moale, fără emoții pentru Saipi.

Min. 90 - S-au arătat șase minute suplimentare. Dacă nu se marchează, urmează prelungiri.

Min. 71 - GOL ANULAT! VAR-ul intervine din nou și anulează a doua reușită a lui Berhens, pentru ofsaid în momentul recentrării cu capul în fața porții.

Min. 67 - GOL LUGANO! Berhens marchează din nou! Pune capul și împinge mingea în plasă, la capătul unei centrări lungi pe bara a doua și o minge recentrată în fața porții de un coechipier.

Min. 64 - Ocazie CFR Cluj! Louis Munteanu șutează pe poartă din lovitură liberă, dar fără emoții pentru Saipi.

Min. 52 - GOL ANULAT LUGANO! Berhens trage puternic, din drop, de la marginea careului și îl învinge pe Hindrich, dar înaintea șutului a făcut o preluare cu mână. VAR-ul a intervenit și a anulat reușita neamțului.

Min. 46 - A început repriza a doua.

Min. 45+1 - Pauză.

Min. 36 - Ocazie Lugano! Hindrich blochează un nou șut al lui Koutsias și ține CFR-ul în meci.

Min. 20 - Ocazie Lugano! Grgic șutează în diagonală, din apropiere, dar mingea trece pe lângă poarta lui Hindrich.

Min. 14 - Ocazie Lugano! Șut în zid, direct din lovitură liberă, de la marginea careului.

Min. 3 - Ocazie Lugano! Hindrich parează un șut din interiorul careului al lui Berhens.

Min. 1 - A început meciul.

Echipele de start:

CFR Cluj: Hindrich - Bosec, Sinyan, M. Ilie, Camora - Korenica, Djokovic, Fică - Nkololo, Munteanu, Postolachi
Rezerve: Gal, Micai, Abeid, Bolgado, Deac, Păun, Badamosi, Gjorgjievski, Mensah, Dumbrăvanu, Kun, Grigor
FC Lugano: Saipi – Zanotti, Papadopoulos, Mai, Alioski - Steffen, Grgic, Bislimi, Dos Santos - Koutsias, Behrens
Rezerve: Pseftis, Mina, Belhadj, Bottani, Brault-Guillard, Cimignani, Doumbia, Duville-Parsemain, El Wafi, Kelvin, Maslarov, Sbai

CFR Cluj primește vizita elvețienilor de la Lugano, la Cluj-Napoca, în încercarea de a se califica mai departe în preliminariile Europa League.

În tur, în Elveția, cele două echipei au remizat, 0-0.

La partida din Elveția ardelenii au irosit un penalty, prin Karlo Muhar, cel care s-a și accidentat ulterior.

După turul din Elveția, ambele echipe au jucat câte un meci în campionatul intern. CFR Cluj a pierdut cu FC Argeș, scor 0-2, în timp ce Lugano a pierdut și ea pe teren propriu, 1-2 cu Thun.

Formația lui Dan Petrescu se va duela cu învingătoarea dintre Levski Sofia (Bulgaria) și SC Braga (Portugalia) în cazul în care trece de FC Lugano.