EURO 2024: România remizează cu Slovacia și se califică în optimi de pe primul loc

EURO 2024: România remizează cu Slovacia și se califică în optimi de pe primul loc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România s-a calificat în optimile de la EURO 2024 după ce a terminat la egalitate, scor 1-1, cu Slovacia, în ultimul meci al grupei E. Echipa noastră a câștigat grupa și merge în optimi, unde va întâlni o adversară pe care o va afla în această seară.

„Tricolorii” au dat uitării scenariile de „omenie” în momentul în care au intrat pe teren și ne-au oferit un meci intens, cu dramatism. Echipa noastră a fost periculoasă în minutul 11, când Rațiu a apărut excelent la finalizare, iar mingea respinsă din șutul său a fost ulterior reluată peste poartă de Ianis Hagi.

Slovacii au reușit să deschidă scorul în minutul 24, când Duda a fost scăpat din marcaj în careu și a reluat cu o lovitură de cap.

Au fost momente mai grele până când echipa noastră și-a revenit, dar Ianis Hagi a luat o acțiune pe cont propriu în minutul 34 și a fost faultat. După intervenția VAR, s-a arătat penalty, iar Răzvan Marin a punctat cu un șut în forță.

În startul părții secunde, România a mai avut o ocazie uriașă de a trece în avantaj, dar Răzvan Marin și Denis Drăguș nu au găsit ținta. Trei minute mai târziu, Niță a intervenit fenomenal și a scos un gol ca și făcut la un șut al lui Šrlec.

ADVERTISING

După ce Ucraina și Belgia au făcut 0-0, România a câștigat astfel Grupa E. Clasamentul final e următorul: 1. România 4p, 2. Belgia 4p, 3. Slovacia 4p, Ucraina 4p. Belgia și Slovacia sunt și ele calificate.

În optimile de finală, România va juca pe 2 iulie de la ora 19:00 cu Olanda. România și Olanda s-au întâlnit ultima dată în 2017, într-un meci amical pe care l-am pierdut cu 3-0. Am mai întâlnit Olanda și în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2014 și am pierdut cu 4-1 și 4-0.

ROMÂNIA - SLOVACIA 1-1

90+4 - Final de meci! România e în optimile de la EURO 2024!

90 - Duda vede cartonașul galben.

90 - 3 minute suplimentare.

88 - Pușcaș vede cartonașul galben.

86 - Schimbare România: Rus intră în locul lui Răzvan Marin.

85 - Man pătrunde, este blocat, iar România are primul corner din această partidă.

84 - Pușcaș pleacă pe contraatac, dar este blocat în marginea careului.

80 - Finalul de meci este destul de liniștit. Sunt multe momente de intrerupere.

77 - Schimbare Slovacia: Duris intră în locul lui Schranz.

72 - Sunt momente de dominare ale slovacilor, iar fanii români cântă imnul național.

70 - Schimbări Slovacia: Buzonek si Suslov intră în locul lui Strlec si Haraslin.

ADVERTISING

67 - E o furtună puternică la Frankfurt, abia se mai vede pe teren.

66 - Schimbări România: Man și Pușcaș intră în locul lui Hagi și Drăguș!

64 - Ce ocazie!!! Niță scoate fenomenal cu piciorul la un șut puternic trimis pe jos de Strlec!

61 - Răzvan Marin trage puternic din marginea careului, mingea e respinsă! Faza continuă, Drăguș trage și el plasat, dar puțin peste!

58 - Schimbare România: Sorescu intră în locul lui Florinel Coman.

56 - Slovacia este echipa mai bună în partea secundă.

52 - Niță intervine din nou bine la un șut din unghi!

50 - Niță respinge excelent la o minge bâlbâită de Drăgușin în careu.

48 - Corner pentru slovaci, Drăguș respinge!

46 - Se reia jocul!

45+3 - Pauză!

45 - Bancu primește cartonașul galben și va fi suspendat în optimi, dacă România se va califica.

45 - Burcă primește cartonașul galben.

45 - 3 minute suplimentare.

43 - Drăguș ia o acțiune pe cont propriu, refuză să paseze, iar șutul său se duce alături!

41 - Edi Iordănescu face semne disperate către jucători să se calmeze.

37 - GOL ROMÂNIA!!! Răzvan Marin egalează din penalty!

36 - VAR intervine și avem lovitură de la 11 metri!!!

ADVERTISING

34 - Ianis Hagi e faultat și cere penalty! Arbitrul arată că faultul a avut loc în afara careului! Au fost două contacte: unul în afara careului și unul în careu.

33 - Rațiu șutează puternic de la 25 de metri în brațele lui Dubravka!

32 - România pare demorealizată de primirea golului. Avem mari probleme cu posesia.

29 - Burcă dă pe lângă minge la o centrare din partea stângă, dar slovacii nu profită.

24 - GOL SLOVACIA! Duda a deschis scorul cu o lovitură de cap după o centrare din partea dreaptă a lui Kucka!

23 - Stanciu trage din afara careului în brațele portarului.

22 - Slovacii au o lovitură liberă din partea stângă, mingea e deviată, dar se scurge puțin pe lângă poarta noastră.

20 - Stanciu pasează spre Florinel Coman în careu, dar jucătorul de la FCSB nu ajunge la minge.

16 - Niță iese bine și respinge la o lovitură de la colțul terenului.

13 - Răzvan Marin trage puternic din lovitură liberă de la 30 de metri. Mingea se duce alături!

11 - Ce ocazie!!! Rațiu apare extraordinar în partea stângă a atacului, șutează plasat, dar Dubravka respinge până la Ianis Hagi! Acesta trage puternic, dar mult peste! Ce ocazie am avut!

9 - Corner pentru slovaci, se reia cu capul, însă Niță reține fără probleme o reluare ușoară.

7 - Avem o lovitură liberă, trimitem mingea în careu, dar aceasta ajunge la Dubravka.

5 - Burcă se impune într-un duel fizic în marginea careului și ridică publicul în picioare!

3 - Rațiu centrează din partea dreaptă, dar Drăguș nu este pe linia de 6 metri.

1 - Slovacii încep in atac, dar două șuturi la rând au fost blocate de defensiva noastră.

1 - A început meciul!

18:55 - Pentru a treia oara la acest turneu final, momentul intonării imnului României este de-a dreptul fenomenal!

Echipele de start:

România: Niță - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R.Marin, Stanciu, M. Marin - Ianis Hagi, Drăguș, Coman

Rezerve: H. Moldovan, Târnovanu, Alibec, Bîrligea, Cicâldău, Man, Mihăilă, Mogoș, Nedelcearu, Olaru, Pușcaș, Racovițan, Rus, Sorescu, Șut

Slovacia: Dubravka - Duda, Hancko, Haraslin, Kucka, Lobotka, Pekarik, Schranz, Skriniar, Strelec, Vavro

Rezerve: Benes, Bero, Bozenik, De Marco, Duris, Gyomber, Hrosovsky, Kosa, Obert, Ravas, Rigo, Rigo, Rodak, Sauer, Suslov, Tupta

Arbitru: Daniel Siebert (GER). Asistenți: Jan Seidel, Rafael Foltyn (GER). Al patrulea oficial: Felix Zwayer (GER). Arbitru VAR: Bastian Dankert (GER). Asistenți VAR: Christian Dingert (GER), Massimiliano Irrati (ITA).

18:38 - Mai sunt mai bine de 20 de minute până la startul meciului și atmosfera din tribune e deja electrizantă!

Screenshot_19

18:33 - În tribune sunt aproximativ 6 mii de slovaci și peste 30 de mii de români.

18:19 - Stadionul explodează în urale. Ies pe teren și ceilalți jucători ai României!

Screenshot_18

18:12 - Portarii naționalei noastre ies și ei la încălzire în uralele fanilor.

Screenshot_15-1

17:59 - Portarii Slovaciei ies la încălzire. Sunt fluierați copios de suporterii români.

Screenshot_14-1

17:56 - Fanii români încep să își ocupe locul în tribune.

Screenshot_11-2

17:55 - "Este o responsabilitate imensă, dar sunt pregătit să fiu aici! Vreau să facem o țară întreagă fericită!", a declarat Ianis Hagi cu o oră înainte de startul meciului. El este surpriza din echipa de start a României.

17:40 - Fotbaliștii români au ieșit pe teren la înspecția gazonului, care nu arată bine.

Screenshot_10-5

17:36 - Slovacii au ajuns și ei la stadion.

Screenshot_9-4

17:34 - Fotbaliștii noștri au intrat în vestiar și își lasă bagajul.

Screenshot_8-4

17:32 - Jucătorii României au ajuns la stadion. Toți par super concentrați înaintea acestui meci capital.

17:27 - Autocarul naționalei României ajunge cu întârziere la stadion din cauza aglomerației din trafic.

E drumul nostru, nu îl scrie nimeni pentru noi! Îl scriem noi! Împreună! Până la final! #generatiadesuflet 💙💛♥️

Publicată de Echipa națională de fotbal a României pe Miercuri, 26 iunie 2024

17:27 - Peste 3.000 de suporteri români sunt deja în tribune. La meci vor asista în jur de 30 de mii de români. Va fi spectacol!

17:20 - Supercomputerul Opta Analyst consideră că sunt șanse mari să vedem un egal: 40.4%. România are 22.7% șanse să câștige, iar Slovacia are 36.9%.

17:15 - Gazonul stadionului din Frankfurt se prezintă în condiții foarte proaste. Vor fi probleme pe teren.

De la aceeași oră se dispută și meciul Ucraina - Belgia.

Meciul România - Slovacia este televizat de ProTV. Ucraina - Belgia se vede pe Pro Arena.

Calculele de calificare:

  1. Dacă România învinge Slovacia, ne calificăm în optimi. Rămâne de stabilit poziția, dar dacă Belgia nu bate Ucraina, vom încheia pe primul loc.
  2. Dacă România remizează cu Slovacia, iar Belgia - Ucraina nu se termină egal, atunci ne calificăm de pe locul 2.
  3. Dacă România remizează cu Slovacia, iar Belgia - Ucraina se termină egal, se va face un clasament în 4, iar România se va califica datorită golaverajului. Pentru a termina pe primul loc, avem nevoie ca în eventuala remiză a noastră să nu înscriem mai puține goluri decât în eventuala remiză a Belgiei.
  4. Dacă pierdem cu Slovacia, nu mai putem spera decât la calificarea de pe locul 3. Se va face un clasament cu ocupantele locurilor 3 din toate cele 6 grupe, iar cele mai bune 4 vor ajunge în optimi, România fiind poziționată excelent. E necesar ca Belgia să învingă Ucraina ca să terminăm pe locul 3.

Cu cine joacă România in optimile EURO 2024?

  • În cazul în care România va termina grupa pe primul loc, atunci tricolorii vor întâlni a treia clasată din grupa C (Slovenia) sau D (Olanda).
  • Dacă terminăm grupa pe locul 2 vom da piept cu a doua clasată din grupa D, adică Franța.
  • În cazul în care România termină grupa E pe locul 3, atunci va întâlni în optimile de finală prima clasată din grupa B (Spania) sau C (Anglia).

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇