Cupa Mondială 2026: Cunoaștem prima semifinală

Cupa Mondială 2026: Cunoaștem prima semifinală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Spania a învins la limită Belgia, scor 2-1, și s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale 2026, unde va întâlni Franța.

Spaniolii au dominat copios startul jocului, de altfel toată prima repriză, și au deschis scorul în minutul 30, prin Fabian Ruiz, care a șutat simplu din careu după o fază legată și o respingere în față a lui Courtois la un șut al lui Olmo.

După alte două ocazii mari ale Spaniei, semnate de Lamine Yamal, Belgia a reușit să egaleze contrar cursului jocului, în minutul 41, cu o lovitură de cap a lui De Ketelaere, din apropiere.

La pauză a fost 1-1. După pauză, jocul a fost mai echilibrat, însă tot spaniolii au fost mai insistenți în căutarea victoriei. Belgienii l-au pierdut pe Courtois, portarul titluar, care s-a accidentat și i-a lăsat locul lui Lammens.

ADVERTISING

Goalkeeperul de rezervă al Belgiei a respins în față un șut al lui Cubarsi, în minutul 88, iar Mikel Merino a profitat și a înscris golul cu care Spania s-a impus și a obținut calificarea în semifinalele Cupei Mondiale.

Urmează meciul Spania - Franța, prima semifinală de la Cupa Mondială 2026, care se dispută pe 14 iulie, la Dallas.

SPANIA - BELGIA 2-1 (Ruiz 30, Merino 88 / De Ketelaere 41)

Min. 90+7 - Final de joc. Spania se califică în careul de ași al Cupei Mondiale.

Min. 90+2 - Ocazie Belgia! Laport respinge spectaculos de pe linia porții la o ocazie mare a "Dracilor roșii".

Min. 90 - Șapte minute de prelungiri.

ADVERTISING

Min. 88 - GOL SPANIA! "Furia Roja" dă lovitura pe final, prin Merino, care împinge mingea în poartă din apropiere, la limită, după un șut al lui Cubarsi respins în fața de Lammens.

Min. 79 - Spaniolii insistă în căutarea golului izbăvitor, sunt mai periculoși și mai prezenți în atac.

Min. 71 - Courtois, portarul titular al Belgiei, s-a accidentat și este înlocuit de Lammens de la Manchester United.

Min. 62 - Ocazie Spania! Oyarzabal șutează din apropierea liniei porții, însă Courtois blochează in-extremis un balon periculos.

Min. 60 - Ultima jumătate de oră a jocului. Dacă scorul rămâne egal, urmează prelungirile.

ADVERTISING

Min. 55 - Ocazie Belgia! De Cuyper șutează violent în plasa laterală din interiorul careului spaniol.

Min. 52 - Ocazie Spania! Yamal șutează din drop puțin pe lângă poarta lui Courtois.

Min. 46 - A început repriza a doua.

Min. 45+5 - Pauză.

Min. 45+2 - Ocazie Spania! Ruiz își pune mingea pe șut din interiorul careului belgienilor, însă șutul său este blocat.

Min. 45 - Cinci minute de prelungiri.

Min. 41 - GOL BELGIA! De Ketelaere înscrie cu capul de lângă Pau Cubarsi, după o centrare din dreapta! Contrar cursului jocului, dominat copios de spanioli, belgienii marchează înainte de pauză.

Min. 40 - Ocazie Spania! Yamal trage spre colțul lung, de la 16 metri, după ce a trecut elegant de un adversar, însă balonul ajunge în plasa laterală.

Min. 35 - Ocazie Spania! Courtois intervine excelent și respinge o minge trimisă din lovitură liberă de Yamal.

Min. 30 - GOL SPANIA! Fabian Ruiz înscrie din apropiere, cu un șut cu latul, la capătul unei acțiuni bune în dreapta și o centrare excelentă a lui Porro. Mai întâi, mingea l-a găsit pe Olmo, care a șutat, Thibaut Courtois a blocat, iar balonul a ajuns la Ruiz și apoi a scuturat plasa porții.

Min. 21 - Ocazie Spania! Lamine Yamal recuperează o minge în apropierea careului belgian, trage, însă șutul său este pe lângă poartă.

Min. 15 - Ocazie Belgia! De Ketelaere șutează din interiorul careului, însă șutul său este respins de apărarea spaniolilor, la capătul unui contraatac inițiat de Doku.

Min. 13 - Ocazie Spania! Baena este găsit excelent în careu, cu o pasă săltată peste apărare, șutează, dar șutul său este blocat cu mâna de Ngoy. Reluările au arătat, însă, că Baena era în ofsaid în momentul pasei.

Min. 10 - Ocazie Spania! Rodri trage puternic în blocaj din interiorul careului, după o centrare din dreapta a lui Fabian Ruiz.

Min. 4 - Spaniolii presează încă din start, pasează și caută culoare către poarta lui Courtois.

Min. 1 - A început meciul.

UDPATE 21:56 - Tielemans, accidentat la încălzire, este înlocuit de Vanaken în echipa de start a belgienilor.

Echipele de start:

Spania: Simon - Porro, Laporte, Cubarsi, Cucurella - Ruiz, Rodri, Olmo - Yamal, Oyarzabal, Baena
Rezerve: J. Garcia, Raya - E. Garcia, Gavi, Grimaldo, Iglesias, Llorente, Merino, Munoz, Pedri, Pubill, Torres, Williams, Zubimendi
Belgia: Courtois - Castagne, Mechele, Ngoy, De Cuyper - Tielemans, Raskin - Doku, De Bruyne, Trossard - De Ketelaere
Rezerve: Lammens, Penders - De Winter, Theate, Meunier, Fernandez-Pardo, Lukaku, Lukebakio, Moreira, Saelemakers, Seys, Vanaken, Witsel

Spania și Belgia se înfruntă, vineri, 10 iulie, în sferturile de finală de la Cupa Mondială 2026.

După ieșirea din grupe, Spania a trecut de Austria și Portugalia pentru a ajunge în sferturile de finală, în timp ce Belgia a învins Senegal și SUA.

Echipa care se va califica în semifinale va înfrunta Franța pentru un loc în marea finală a Cupei Mondiale.

Meciul va fi arbitrat de Michael Oliver din Anglia.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google