România pierde la diferență mare cu Danemarca, după o repriză bună

România pierde la diferență mare cu Danemarca, după o repriză bună
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România a fost învinsă, luni, scor 31-39, de Danemarca în al treilea meci din grupa A de la Campionatul Mondial de handbal feminin. „Tricolorele” sunt, însă, deja calificate în grupa principală, unde vor intra cu două puncte.

România a fost de multe ori la nivelul Danemarcei în prima repriză și chiar a reușit să anuleze o diferență de trei goluri a nordicelor. Sorina Grozav a înscris goluri importante, Elena Șerban a avut cel puțin două intervenții salvatoare.

Totuși, Danemarca a intrat în avantaj la cabine, a fost 21-18 la pauză, la Rotterdam.

Româncele au avut un start excelent de repriză și, în minutul 34, au preluat conducerea pe tabelă după ce au înscris de patru ori la rând fără să încaseze.

A urmat, însă, colapsul pentru România, iar Danemarca a ajuns să conducă la diferență mare. N-am mai putut reveni în joc, moralul a picat, energia a scăzut, iar meciul s-a terminat cu o înfrângere grea, 31-39.

România luptă pentru sferturile de finală în grupa principală

În urma rezultatului, România va intra în grupa principală cu două puncte. Urmează dueluri cu Ungaria, Elveția și Senegal.

În grupa principală, România va lupta pentru un loc în sferturile de finală. Primul meci va fi împotriva Ungariei, pe 3 decembrie, al doilea împotriva Senegalului (5 decembrie) și ultimul în fața Elveției (7 decembrie).

În sferturile de finală se califică echipele de pe locurile 1 și 2 din grupele principale.

ROMÂNIA - DANEMARCA 31-39

Min. 60 - Final de joc.

Min. 59 - Ultimul minut. Moller înscrie cu poarta goală, de la distanță, după eroare pe atacul României.

Min. 52 - Danezele conduc cu opt goluri, cea mai mare diferență de până acum. România și-a pierdut energia din atac.

Min. 45 - Ultimele 15 minute de joc. Echipa României e în vrie, suntem la șase goluri distanță de Danemarca.

Min. 40 - Ne prăbușim, iar danezele se distanțează la cinci goluri! Ovidiu Mihăilă a cerut time-out, însă n-a reușit să regleze mare lucru.

Min. 38 - Danezele au forțat și au revenit la conducere, cu două goluri diferență.

Min. 34 - România conduce! Patru goluri marcate consecutiv! Kerekeș a lobat excelent portarul danez și a înscris pe contră.

Min. 33 - Egalitate! Trei goluri marcate la rând de România după pauză și superioritate pentru echipa lui Ovidiu Mihăilă.

Min. 31 - A început repriza a doua.

Min. 30 - Pauză. Danezele intră în avantaj la cabine, trei goluri diferență pe tabelă. România a jucat bine, dar n-a reușit să blocheze jocul excelent pe extremă al nordicelor. Elevele lui Helle Thomsen au marcat multe goluri din extremă.

Min. 25 - Elevele lui Ovidiu Mihăilă s-au precipitat după ce au egalat, iar acum Danemarca este din nou în avantaj de trei goluri.

Min. 20 - Revenire fabuloasă a României, care marchează de trei ori și egalează la 12! Time-out cerut de Helle Thomsen.

Min. 16 - Time-out cerut de Ovidiu Mihăilă! Danemarca a preluat controlul, trei goluri diferență pentru echipa nordică.

Min. 11 - Două goluri rapide pentru România! "Tricolorele" egalează, după ce au profitat de o eroare a danezelor. Eliminare de două minute în tabăra nordică.

Min. 10 - Danezele au revenit și conduc acum cu două goluri diferență, 7-5.

Min. 6 - Avantaj de două goluri! Sorina Grozav a înscris, iar Elena Șerban a "închis" din nou poarta României. Intervenție excelentă!

Min. 5 - Egalitate după cinci minute de joc. Elena Șerban a parat excelent o aruncare de la șapte metri.

Min. 1 - A început meciul.

Cu două victorii la rând și deja calificată în grupele principale, România întâlnește cel mai puternic adversar de până acum la Campionatul Mondial, Danemarca.

Triplă campioană olimpică și multiplă medaliată europeană și mondială, Danemarca este marea favorită a jocului contra "tricolorelor" lui Ovidiu Mihăilă.

Danemarca a învins România în ultimele șase meciuri directe.

Înaintea meciului cu Danemarca, România a învins Croația și Japonia, la Campionatul Mondial.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇