Liga 1: Rapid, farmecul vieții, câștigă cu Chindia în primul joc de la revenirea pe prima scenă

Liga 1: Rapid, farmecul vieții, câștigă cu Chindia în primul joc de la revenirea pe prima scenă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rapid București a câștigat cu 1-0 în fața Chindiei Târgoviște, în prima partidă de la revenirea în Liga 1, după șase ani de absență, în prima etapă a sezonului competițional 2021/2022.

Singurul gol a fost reușit de Adrian Bălan, cu ceva noroc, în minutul 57.

Rapid a celebrat întoarcerea în Liga 1 după 6 ani lungi de așteptare, iar atmosfera a fost una care a semănat foarte tare cu Giuleștiul atât de iubit de fanii îmbracați în alb și vișiniu. Peste 15.000 de oameni s-au strâns pe Arena Națională să vadă debutul Rapidului în acest sezon de L1, în compania unei echipe deloc comode, Chindia, care a fost aproape sezonul trecut chiar de cupele europene.

ADVERTISING

Rapidul din Giulești se întorcea pe Arena Națională după 3 ani, după ce în 2018 juca un baraj de promovare cu cei de la CSA Steaua, evident câștigat de oamenii în alb și vișiniu în fața militarilor.

IMAGINI SUPERBE | Imnul Rapidului cântat pe Arena Națională

Startul de joc a fost amânat minute bune după ce fanii de la peluză au incantat privirile cu efectele lor pirotehnice, aruncând e drept și cu câteva torțe pe gazon.

Giuleștenii au fost mai incisivi, au insistat mai mult în primele 45 de minute, însă nota de echilibru per total a fost una dominantă. Bălan de la 10-12 metri cu voleul său mult peste bară, sau Hlistei cu un rezultat asemănător, au ratat marile șanse ale mitanului unu.

ADVERTISING

Gazdele au început așa cum trebuia partea secundă și după mai multe insistențe în sfârșit a venit și golul cerut din piepturile a mii de fani. Bălan a avut noroc în minutul 57 când Popadiuc a vrut să degajeze, fostul vârf de la Iași se afla pe traiectorie și a ieșit o reluare imparabilă pentru poarta lui Moldovan, de la marginea careului, ușor lateral dreapta.

Și avea să fie o victorie, uriașă, chiar dacă la limită, singura mare ocazie avută de Chindia până la final fiind atunci când Florea a scăpat singur și nestingherit cu Moldovan, dar a tras la picioarele acestuia.

ADVERTISING

Ultima victorie a Rapidului în Liga 1 fusese în 2015 cu Ceahlăul Piatra Neamț, astăzi o grupare moldavă aflată în Liga a III-a, scor 1-0, gol Oriol.

Echipele de start:

Rapid: H. Moldovan - Belu, Săpunaru, Dr. Grigore, Jr. Morais - Crepulja, Albu - Carnat, R. Ilie, Hlistei, Bălan.
Rezerve: Drăghia - Florică, Dandea, Goge, Moise, Alami, Barbu, Pănoiu, Despa.

Chindia: D. Moldovan - Căpuşă, Iacob, Celea, Dinu - Neguţ, Suciu, Popadiuc, Şerban - Florea, Popa.
Rezerve: Căbuz - Ioniţă, Cherchez, Corbu, Kocic, Matiş, Martac, Roumpoulakou, Şerban.

Arbitru: H.Feșnic.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Marii Britanii, după un thriller dramatic (Video)

Gabriela Ruse, aflată în forma carierei sale, s-a calificat pe tabloul principal la Palermo

Dosarul Roșia Montană va fi discutat la UNESCO într-o săptămână. Ministrul Culturii: În proporţie de 99% poate fi aprobat

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

Alexandru Dan
Editor Colaborator
Puterea de a fi capabil, în paralel cu pasiunea denumită jurnalism, să își atingă înaltele vise. Medic specialist în stomatologie pediatrică, dar și, mai nou, psiholog clinician.
Alexandru lucrează în presa sportivă din 2007, integrând experiențe pe mai multe planuri, precum radio, televiziune, presă online. A avut norocul să întâlnească o echipă caldă, frumoasă, care mereu l-a înțeles și i-a fost alături în cei peste 11 de ani de colaborare cu trupa care a gândit cu tot sufletul proiectul Spot. Crede într-o presă de calitate, crede în poveste, crede că, așa cum spunea meșterul Jose Saramago, „Cuvântul nu e nici răspuns, nici întrebare, e câştig”.
Expertiză: Jurnalism sportiv. Scrie despre tot ceea ce este legat de sport.
Scrie Despre: Sport
Citește mai mult
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri