Liga 1: Primul eșec pentru FCSB în noul sezon vine surprinzător în deplasare la FC Voluntari

Liga 1: Primul eșec pentru FCSB în noul sezon vine surprinzător în deplasare la FC Voluntari

FCSB a pierdut surprinzător sâmbătă seară în Liga 1 în deplasarea de la FC Voluntari, scor 2-1 în etapa cu numărul 3 a sezonului competițional 2020/2021, aceasta fiind prima înfrângere din noua stagiune a formației lui Toni Petrea.

Golurile au fost marcate de Mailat și Ricardinho în minutele 29 și 64, plus Dennis Man, în minutul 87, pentru cei de la FCSB.

Goool Sebastian Mailat! FC Voluntari o conduce pe FCSB

Echipa roș-albastră a fost efectiv de nerecunoscut după primele trei meciuri din acest sezon, toate câștigate cu 3-0. Voluntari a surprins cu golul lui Mailat, venit după un contraatac școală, iar în partea secundă Ricardinho a punctat după o gravă eroare de marcaj a lui Cristea.

ADVERTISING

Oricâte schimbări au făcut oamenii lui Petrea la pauză, de exemplu intrările lui Panțîru, Olaru, Buziuc sau Moruțan, totul a fost insuficient, iar repetiția generală pentru meciul de joi din Europa League cu Topola a fost un mare eșec. Meciul cu Topola are loc joi de la ora 22, LIVE pe SpotMedia.ro.

Ciprian Tătărușanu a debutat la Milan în aceeași zi în care a fost prezentat. Ce evoluție a avut românul

Ocazii au fost pentru FCSB, dar nici Coman, din lovitură liberă indirectă din plin careu, nici Man de la 12-13 metri, sau Florin Tănase, nu au putut sparge lacătul defensiv al gazdelor.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

A venit doar golul de onoare al formației roș-albastre, marcat de Man, în minutul 87, găsit perfect de Morutan în plin careu.

FCSB rămâne pe 4 în Liga 1 cu 6 puncte, iar Voluntari urcă pe 2, neînvinsă, cu 7 puncte, la egalitate cu FC Botoșani.

Echipe de start:

FC Voluntari: Rîmniceanu - Vlad, Armaș, Balaur, Costin - I. Gheorghe, Căpățînă, Eric - Grădinaru, Ricardinho, Mailat. Antrenor: Mihai Teja.

FCSB: Vlad - Crețu, I. Cristea, Miron, Briceag - Ov. Popescu, Vînă, Tănase - Man, Buș (Buziuc 45), Coman. Antrenor: Toni Petrea.

ADVERTISING

Arbitru: Horia Mladinovici.

Iată și alte știri de interes în legătură cu cei de la FCSB, numai pe SpotMedia.ro:

Presa din Spania anunță că FCSB i-a făcut o "ofertă amețitoare" unui jucător iberic

FCSB și FC Botoșani, în turul doi preliminar din Europa League: Iată când se vor juca meciurile


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇