FCSB s-a impus în fața Viitorului cu 3-0 în ultima partidă a zilei de duminică din Liga 1, în etapa secundă a stagiunii competiționale 2020/2021.
Tănase și un autogol al lui Mladen, plus o reușită a lui Vînă în minutul 90, au dus la această victorie, a treia consecutivă pentru FCSB în acest debut de sezon, toate cele trei fiind fără gol primit, toate cu scorul de 3-0.
Prima repriză a întâlnirii de pe Arena Națională ne-a oferit un fotbal frumos, tineresc am putea spune, e drept între cele două echipe cu cele mai mici medii de vârstă ale loturilor din Liga 1. FCSB a dominat clar primele 45 de minute și aceasta s-a văzut încă după primele 120 de secunde, când Tănase relua frumos din fața careului mic din voleu centrarea lui Dennis Man.
Oamenii lui Petrea au fost mereu primii la minge, au făcut mereu un pressing avansat și au stat mereu foarte sus în teren, având clar o pregătire fizică superioară celor de la Viitorul.
Iar ocaziile au curs tot la poarta lui Cojocaru, care a apărat șuturi venite de la Coman, Buș sau același Tănase.
Singura fază în care Viitorul a produs emoție la poarta lui Vlad a fost în minutul 45, când lovitura liberă a lui Casap a trecut milimetric pe lângă stâlpul din stânga al portarului roș-albastru.
Iar cei de la FCSB au început și mitanul secund în aceeași cheie de dominare precum în startul primei părți. A venit repede golul doi, în minutul 50, un autogol mai exact, al lui Mladen, de care s-a lovit mingea centrată de Coman în careu la un corner și apoi deviată de Casap.
Oricâte lucruri au mai încercat băieții lui Hagi nu a mai ieșit nimic notabil pe tabelă, așa că Viitorul rămâne cu un singur punct după două meciuri, în timp ce FCSB are trei victorii, toate trei cu același scor, 3-0, două în Liga 1, o a treia în Europa League.
Desfășurarea întâlnirii:
FINAL de meci!
Min.90: GOOOOOOOOOOOOOOL FCSB! 3-0, Vînă, care de abia a intrat pe teren, marchează în plasa fostei sale formații. Bodișteanu a dat o pasă greșită, Buziuc preia, pasă la Man, acesta trimite în fața porții și Vînă reia fără emoții.
Min.88: Două schimbări și la FCSB, ies Tănase și Crețu, intră Robert Ion și Vînă.
Min.84: Intră Munteanu, Dussaut și Artean la Viitorul, ies Mățan, Chițu și Casap.
Min.83: Frumoasă execuție a lui Coman, din colțul careului, scoate cu greu în corner Cojocaru.
Min.78: Trage bine Dennis Man din nou din voleu, prinde în doi timpi Cojocaru.
Min.71: Buna șansa lui Chițu, care reia din plin careu dezamăgitor...putea intra Viitorul în meci aici!
Min.68: Interesantă ideea a lui Buziuc, reluare cu exteriorul de la circa 14 metri, se duce alături balonul, era un gol frumos.
Min.63: Trage Tănase de la distanță ușor alături. Încă o schimbare la gazde, iese Buș și intră Buziuc. Și la Viitorul e o schimbare, iese Ganea și intră Bodișteanu.
Min.55: Intră Ciobanu în locul lui Cosmin Matei, prima schimbare la Viitorul.
Min.50: GOOOOOOOOOOOOOOOL FCSB! 2-0, corner bătut de gazde, mingea ajunge la Mladen, îl lovește în picior pe căpitanul dobrogenilor și intră în plasă, Cojocaru are mare ghinion.
ÎNCEPE PARTEA SECUNDĂ!
Min.46: Intră Olaru în locul lui Moruțan la FCSB.
PAUZĂ pe Arena Națională, 1-0 pentru FCSB!
Min.45: Casap reia superb din lovitură liberă de la circa 20 de metri, foarte puțin alături de poartă..
Min.41: Combinație frumoasă Man - Buș, șutează primul din voleu, mai degrabă cu genunchiul e reluarea, prinde Cojocaru.
Min.38: Man încearcă o execuție interesantă pe jos dintr-o lovitură liberă, balonul se duce în plasa laterală.
Min.33: Viitorul a reușit să mai echilibreze jocul la mijlocul terenului, dar până acum nicio fază notabilă la poarta lui Vlad.
Min.25: E primul galben al partidei, îl vede Chițu de la Viitorul.
Min.21: Buș scapă singur cu portarul Cojocaru, dar trage direct în acesta, fost portar la rândul său la FCSB.
Min.16: Din nou Cojocaru prinde un șut bun al lui Coman de la 15-16 metri, foarte bine se mișcă echipa în roș-albastru.
Min.11: Fază superbă a gazdelor, e drept pornită de la o pasă greșită a lui Ghiță. Pasă Coman în centrul careului, voleu cu spatele al lui Buș, scoate Cojocaru de sub bară!!
Min.9: Centrare bună din lovitură liberă a lui Coman, de pe flancul stâng, iese bine Cojocaru și boxează.
Min.2: GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL FCSB!! Ce început pentru formația gazdă, centrare perfectă din careu a lui Man, Tănase este în fața careului mic și reia din voleu perfect pe centrul porții, 1-0 FCSB!!
ÎNCEPE PARTIDA!
Doar cinci victorii în 27 de meciuri a reuşit Viitorul cu FCSB, ultima chiar în deplasare acum un an şi jumătate, scor 2-1.
Viitorul n-a mai câştigat de la 4-1 acasă cu Chindia, pe 25 iulie – au urmat două înfrângeri şi două egaluri în Liga 1. Deplasările au fost crunte pentru Viitorul – niciun succes afară în play-out – ultimul a fost 3-2 la Clinceni, pe 7 martie. În primul meci, băieții lui Hagi au făcut doar egal acasă cu nou-promovata UTA, 1-1, în timp ce FCSB are două victorii la rând cu 3-0, cu Astra și Shirak.
Biletul zilei la pariuri: Ponturile de astăzi
Echipele de start:
FCSB: A. Vlad - V. Crețu, I. Cristea, Miron, I. Panțîru - Moruțan, Ov. Popescu, Fl. Tănase - D. Man, Sg. Buș, Fl. Coman. Rezerve: Ducan, Ad Petre, Vînă, Buziuc, R. Ion, Perianu, Olaru, Pandele, Horşia. Antrenor: Toni Petrea.
Viitorul: Cojocaru - R. Boboc, Mladen, V. Ghiță, Martinez Ortega - C. Matei, Casap - G. Ganea, A. Chițu, Al. Mățan - Luckassen. Rezerve: Căbuz, Dussaut, Ciobanu, Iancu, Fernandez, Bodişteanu, Artean, Munteanu. Antrenor: Ruben de la Barrera.
Arbitru: Ovidiu Hațegan.
Partida va fi televizată pe DigiSport, TelekomSport și LookSport.
Iată și alte știri interesante din fotbal pe SpotMedia.ro:
Echipa lui Olăroiu face din nou spectacol în China
Liga 2: Rapid București începe cu dreptul noul sezon, după o deplasare complicată