Liga 1: FCSB întoarce miraculos soarta partidei cu Chindia și rămâne în coasta liderului CFR Cluj

Liga 1: FCSB întoarce miraculos soarta partidei cu Chindia și rămâne în coasta liderului CFR Cluj

FCSB a revenit miraculos și s-a impus în fața celor de la Chindia Târgoviște, scor 3-2, în ultima partidă a zilei de duminică din Liga 1, în etapa cu numărul 26 a stagiunii competiționale 2021/2022.

A fost un meci în care gazdele de pe Arena Națională, care au jucat astăzi în fața unui stadion gol, au trebuit să întoarcă soarta partidei de la 0-2 la pauză, un moment așadar extrem de dificil.

Un 2-0 venit după două goluri marcate în 6 minute de dâmbovițeni. Popa a marcat un gol splendid în minutul 15 din lovitură liberă directă, șut de la circa 20 de metri direct în vinclu, extrem de puternic și fără speranțe pentru Vlad. Apoi, Butean, fost jucător la CFR Cluj, a marcat după o gravă eroare de marcaj a lui Radunovici, șut din 5-6 metri pe sub portarul Vlad, un 2-0 care a făcut liniștea de pe Național Arena să fie și mai apăsătoare decât ar fi fost normal să fie..

Lucrurile s-au schimbat radical după pauză, atunci când categoric FCSB a fost o cu totul altă echipă. Darius Olaru a început în forță scenariul revenirii cu gol în minutul 47, gol frumos din laterala careului mare la colțul lung.

ADVERTISING

Vali Gheorghe a fost marele erou imediat după intrarea sa pe teren la pauză. El a adus practic victoria lui FCSB prin reușitele semnate în minutele 67 și 77, el fiind găsit cu pase extrem de inspirate pe flancul drept de către Șerban, respectiv Keșeru, intrat și el în al doilea mitan.

Finalul a fost totuși dramatic, căci ambele echipe au avut câte un gol anulat. Mai întâi FCSB pentru un presupus henț făcut de Ianis Stoica la o degajare greșită a lui Căbuz, henț inexistent pe reluări. Apoi un gol egalizator venit în minutul 93 prin Chunchukov, la care s-a semnalizat offside, o fază extrem de discutabilă, la care ar trebui să apelăm la acele celebre linii de VAR..

ADVERTISING

FCSB rămâne la 6 puncte deci de CFR Cluj, ceea ce înseamnă 3 în clasamentul virtual, cu doar 4 etape înainte de finalul sezonului regular de L1.

Echipele de start:

FCSB: Vlad - Ov. Popescu, Vinicius, Cristea, Radunovic - Olaru, Edjouma, Tănase - Cordea, Dumiter, Oct. Popescu.
Rezerve: Straton - Creţu, Miron, Şut, I. Stoica, V. Gheorghe, Oaidă, Keşeru, S. Şerban.


Chindia: Căbuz - Căpuşă, Piţian, P. Iacob, Ad. Ioniţă - Butean, Passaglia, M. Dulca, Sila - Popadiuc, D. Popa.
Rezerve: D. Moldovan - L. Corbu, M. Şerban, Chunchukov, Cantave, Kovic, A. Şerban, Celea, Roumpoulakou.

ADVERTISING

Arbitru: A. Chivulete.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!