Liga 1: FCSB face spectacol cu Botoșani și devine noua lideră a campionatului

Liga 1: FCSB face spectacol cu Botoșani și devine noua lideră a campionatului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB s-a impus într-un mod spectaculos pe Arena Națională în fața celor de la FC Botoșani, scor 4-1 și este noua lidera din Liga 1, după 10 etape scurse în sezonul competițional.

Tănase și Man au asigurat golurile roș-albaștrilor, fiecare prin câte o dublă, în timp ce Botoșani a marcat prin Florescu, acesta deschizând chiar scorul la București.

Florescu a marcat în minutul 19 după un șut puternic din afara careului, la care Vlad nu a putut interveni. Faza imediat următoare, Man a egalat pentru FCSB, după ce l-a salvat pe Buș, care a avut parte de o ratare monumentală în fața porții.

ADVERTISING

Bayern o învinge pe Borussia într-un derbi spectaculos (Video)

Botoșaniul a cedat imediat după pauză, când la rafală au încasat două goluri, în minutele 51 și 53. Primul a venit după un penalti acordat de Hațegan, la un contact între Țigănașu și Moruțan. A bătut Tănase, 2-1, iar la faza următoare Man a avut o incursiune impetuoasă în careul advers, soldată cu un gol frumos, de 3-1.

Florin Tănase, gol SUPERB în partida cu FC Botoșani

Partida s-a încheiat în minutul 71 cu execuția splendidă a lui Tănase din lovitură liberă, de la peste 25 de metri, direct la vinclu, și el și Man fiind golgheterii formației roș-albastre, cu 10 și 9 goluri marcate în acest sezon.

ADVERTISING

FCSB urcă pentru prima dată după mult timp pe primul loc al clasamentului, e drept la egalitate cu Craiova, ambele cu 24 de puncte, dar cu un golaveraj clar mai bun, 28-10 față de 14-5.

Pentru echipele de Liga 1 urmează o pauză pentru echipele naționale. Botoșani rămâne pe 10 în campionat, cu 11 puncte la activ.

Echipele de start:

FCSB: Vlad - Creţu, Cristea, Miron, Briceag - Olaru, Şut, Tănase(c) - Man, Buş, Moruţan. Rezerve: Straton, Panţîru, Simion, Vînă, Buziuc, Popescu, Oaidă, Popescu, Enache. Antrenor: Toni Petrea.

ADVERTISING

FC Botoşani:  Hankic - Patache, Haruţ, Şeroni, Ţigănaşu - Florescu, Rodriguez(c), Holzmann - Roman, Toutouh, Caia. Rezerve: Pap, Plămadă, Papa, Tîrcoveanu, Târşa, Hristovski, Melinte, Fazos, Camara. Antrenor: Marius Croitoru.

Arbitru: Ovidiu Hațegan.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

CSM București, în continuare lidera grupei de Champions League, după o victorie grea la Krim

Rafa Nadal, eliminat surprinzător în semifinale la Paris

De ce este bine că Trump a pierdut alegerile. Nu ridicaţi prea sus ştacheta aşteptărilor pentru mandatul lui Biden!

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!