CFR Cluj s-a distrat pe teren propriu cu cei de la Dinamo București, scor 4-1, în a doua partidă a zilei de duminică din Liga 1, în etapa cu numărul 30, ultima a sezonului regular din stagiunea competițională 2021/2022.
Un meci în care Dinamo a sperat, după golul reușit de Aloe în minutul 4, dar apoi ardelenii au revenit la timonă după reușitele semnate de Deac și Debeljuh o triplă.
A fost un șoc total reușita lui Aloe venită din pasa lui Vlad Morar, iar Dinamo a condus chiar până în minutul 39. Deac a egalat, iar totul s-a rezolvat în minutul 45 după eliminarea lui Filip, pentru un cot în figură la Bordeianu!
Repriza secundă a fost practic o plimbare în parc pentru băieții lui Dan Petrescu, care a primit și un galben pentru proteste în primul mitan. Croatul Gabi Debeljuh a marcat de trei ori, în minutele 51, 58 și 76, aducând victoria lui CFR, care se duce așadar la 17 puncte avans față de FCSB.
Ultrașii lui Dinamo au avut un moment de protest în minutul 35, la 1-0 pentru echipa lor, când au părăsit tribuna în semn de protest față de forțele de ordine, care nu au mai permis intrarea în arenă a alți 400 de suporteri dinamoviști, pe motiv că ar fi peste capacitatea peluzei și că nu mai pot fi primiți.
Jocul a început cu un moment de reculegere cauzat de dispariția tatălui lui Cătălin Hîldan, fosta mare legendă dinamovistă.
Dinamo rămâne pe 14 cu 17 puncte acumulate, pe loc de baraj așadar cu o grupare din ligă secundă.
Echipele de start:
CFR Cluj: Hindrich - Graovac, Yuri, Burcă - Susic, Bordeianu, Boateng, C . Deac, Camora - Dugandzic, Petrila.
Rezerve: Sava, Manea, Fl. Ştefan, Chipciu, Roger, Neguţ, A. Păun, Omrani, Debeljuh.
Dinamo: Eşanu - G. De Moura, Ehmann, Aloe, A. Radu - Buleică, Pierret, Carp, St. Filip - Vl. Morar, Grădinaru.
Rezerve: Fara - Ţone, Borduşanu, Torje, Giafer, V. Borcea, G. Creţu, A. Bani, Amzar.
Arbitru: I. Călin.