L'Equipe: Iată motivul pentru care golul lui Messi din prelungiri trebuia anulat

L'Equipe: Iată motivul pentru care golul lui Messi din prelungiri trebuia anulat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cunoscutul cotidian francez L’Equipe consideră că Franța a fost dezvantajată de arbitrul Szymon Marciniak în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, pierdută la loviturile de departajare în fața Argentinei.

Francezii susțin că golul reușit de Messi în prelungirile partidei ar fi trebuit anulat.

"Conform regulamentului, golul doi al lui Messi, marcat în prelungiri, trebuia să fie anulat de arbitrul partidei, Szymon Marciniak. Rezervele Argentinei erau deja pe teren înainte ca mingea să depășească linia porții lui Hugo Lloris", notează L'Equipe.

Argentina a învins Franța la loviturile de departajare în finala Cupei Mondiale de Fotbal din Qatar.

ADVERTISING

Scorul în timpul regulamentar a fost 2-2 și 3-3 după prelungiri, astfel că s-a ajuns la executarea loviturilor de la 11 metri, unde sud-americanii s-au impus cu 4-2.

Golurile au fost marcate de Messi (min.23 - penalti și min.108) și Di Maria (min.36) pentru câștigători, respectiv Mbappe (min.80 - penalti, min.81 și min.118 - penalti) pentru învinși.

La penaltiuri, Messi, Dybala, Paredes și Montiel au marcat pentru Argentina, în timp ce Mbappe și Kolo Muani au punctat pentru Franța, iar Coman și Tchouameni au ratat din tabăra francezilor.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇