Leo Strizu a dezvăluit motivul real pentru care a decis să își dea demisia de la FCSB.
Antrenorul din acte a afirmat că este supărat pe o persoană din cadrul clubului care ar fi comandat articole în presă pentru a-l denigra.
"Nu am vrut să ajung să fac acest pas, dar nu credeam că există o sursă care poate să comande unele articole în ziar, care m-au adus într-o postură foarte negativă. Toată săptămâna, această sursă m-a denigrat. Şi atunci am spus că dacă în interioriul clubului… sunt curios şi eu să aflu… sau poate o să iasă şi o să vedem cine este această persoană, această sursă, să îmi spună în faţă unele lucruri apărute în presă. Nu am nimic împotrivă să îmi spună tot ceea ce a comandat. Decizia am luat-o acum, nu o voi schimba, pentru că tot ceea ce spun în permanenţă susţin.
Dacă m-aţi urmărit, nu cred că din partea mea aţi auzit vreodată vorbe urâte la adresa colegilor, echipei, echipelor cu care ne batem la titlu, a antrenorilor, a arbitrajului. Dar atât timp cât pot să suport unele critici din exterior, această persoană care alimentează în permanenţă presa cu lucruri urâte despre mine, nu cred că pot să continui acest lucru. Toate materialele de săptămâna asta… nu are rost să vorbim acum despre ele. Şi eu sunt curios cine comandă aceste materiale, apar pe surse, din interioriul clubului. I-aş propune să iasă în faţă, dacă are curajul, să să spună 'eu sunt cel care nu te vrea sau căruia nu îi place de tine'. Nu sunt un tip care să riposteze, dar o să încerc, ca persoană fizică, după ce închei contractul cu Steaua (n.r. FCSB), să îi răspund la unele acuzaţii”, a declarat Leo Strizu, potrivit Orange Sport.
Chiar dacă Strizu nu i-a dat numele, cel mai probabil cel la care Strizu face referire este Mihai Stoica.
Strizu era antrenorul principal de la FCSB, dar nu avea voie să vină la antrenamente, să intre în vestiar ori să le dea indicații jucătorilor. El avea rol decorativ pentru că avea licență Pro. Antrenorul real este Mihai Pintilii, care nu are carnet de antrenor.