Leo Messi a fost prezentat oficial de PSG

Leo Messi a fost prezentat oficial de PSG

Leo Messi a fost prezentat oficial de PSG, după ce a semnat contractul cu gruparea franceză.

Conferința de presă a fost deschisă de președintele lui PSG, Nasser Al-Khelaifi, care a spus că transferul lui Messi demonstrează seriozitatea proiectului.

"Sunt foarte fericit și mândru pentru că Messi este jucătorul lui PSG. Este o zi istorică și incredibilă pentru club, pentru lumea fotbalului și un moment fantastic pentru noi. Toată lumea îl știe pe Messi, e singurul jucător care a câștigat Balonul de Aur de 6 ori. Face fotbalul magic și este un câștigător. Va fi ceva foarte plăcut pentru fanii din întreaga lume că-l avem aici. Acum 10 ani când am venit la club au fost oameni care s-au întrebat ce vom face. Avem ambiții mari, un proiect frumos și suntem foarte mândri de locul în care suntem aici. A fost o mare dorință din partea ambelor părți că acest contract să fie semnat. E un moment istoric, dar nu am câștigat nimic. Munca grea abia începe. Sunt convins că Messi ne va aduce multe trofee de acum înainte împreună cu colegii săi", a spus Al-Khelaifi.

ADVERTISING

Apoi, Messi a afirmat că nu se aștepta să se transfere la PSG, dar spune că este fericit.

"Sunt foarte fericit. Au fost câteva zile dificile după plecarea de la Barcelona, dar sunt foarte fericit că sunt aici. Sunt nerăbdător să încep să mă antrenez. S-a întâmplat totul foarte rapid. Vreau să încep să mă antrenez, să mă întâlnesc cu colegii, cu staff-ul și să încep această nouă etapă. Vreau să-i mulțumesc președintelui, lui Leonardo, pentru cum m-au tratat aici. A fost totul rapid și ușor și am rezolvat o situație dificilă. Vreau să câștig cât mai multe trofee. Venirea mea aici a fost surprinzătoare, o nebunie, dar sunt fericit. E o fericire mare să împart vestiarul cu Neymar și Mbappe și cu ceilalți jucători", a afirmat Messi.

ADVERTISING

Întrebat când vă putea să joace, Messi a afirmat că nu știe, deoarece tocmai s-a întors din vacanță, dar a precizat că e nerăbdător să facă acest lucru.

Leo Messi va avea un salariu de 35 de milioane de euro pe an la PSG.

El are ca obiectiv câștigarea Ligii Campionilor.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

PROGRAM ȘI REZULTATE

FAZA GRUPELOR

14 iunie

15 iunie

16 iunie

17 iunie

18 iunie

19 iunie

20 iunie

21 iunie

22 iunie

23 iunie

24 iunie

25 iunie

26 iunie

OPTIMI DE FINALĂ

29 iunie

30 iunie

1 iulie

2 iulie

SFERTURI DE FINALĂ

5 iulie

6 iulie

SEMIFINALE

9 iulie

10 iulie

Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie

FINALA EURO 2024

14 iulie


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!