Portărița norvegiană Katrine Lunde a declarat că este atât ”tristă” că își încheie cariera internațională, cât și ”mândră” de realizările ei, duminică, după ce la 45 de ani a câștigat al treilea său titlu mondial în finala cu Germania de la Rotterdam (23-20), scrie AFP.
”Desigur, pe de o parte sunt tristă, dar astăzi sunt pur și simplu mândră de ceea ce am realizat și de ceea ce am realizat cu toate aceste super fete”, a declarat Lunde presei după victoria finala Mondialului din Germania și Olanda.
''Mă simt incredibil de bine'', a adăugat Lunde, care este, de asemenea, triplă campioană olimpică și septuplă campioană europeană cu Norvegia și de șapte ori câștigătoare a Ligii Campionilor cu clubul său. ''Da, sunt multe titluri. Fiecare înseamnă atât de mult; este greu să le amintești pe toate și să spui care este cel mai special. În spatele fiecărei medalii, există multă muncă grea - din partea tuturor - și multe sacrifici'', a mai spus ea.
''Am putut aborda acest Campionat Mondial cu liniște sufletească. Sunt evident foarte mândră că am performat la acest nivel în acest ultim turneu'', a adăugat Lunde, care joacă la Steaua Roșie Belgrad și a fost desemnată pentru a doua oară cea mai bună jucătoare a Campionatului Mondial. ''Echipa națională nu se bazează doar pe o singură persoană. Sunt încrezătoare pentru că știu că Norvegia va avea un alt portar grozav la următoarea competiție'', a subliniat Lunde.
Colega ei de echipă Nora Mork i-a adus un elogiu după finală: ''Este cea mai bună jucătoare de handbal din istorie, adevărata GOAT (Greatest of All Time), fără îndoială. Sunt recunoscătoare că am avut șansa de a juca alături de ea atât de mult timp. Este o persoană și o sportivă incredibilă.''
