Riccardo Radu, portar român cu dublă cetățenie, continuă la Juventus cel puțin până în vara lui 2028.
Lăudat pentru prestațiile avute în ultima perioadă la echipa a doua a ”Zebrelor”, tânărul goalkeeper a fost răsplătit cu un nou angajament.
Joi, Riccardo Radu a semnat un nou contract cu Juventus, care este valabil până în vara lui 2028. Mai mult, acordul dintre cele două părți se poate prelungi până în 2030.
Chiar dacă are dublă cetățenie, Riccardo Radu a ales să reprezinte România, iar până acum a bifat prezențe la reprezentativele U17, U18 și U19.
În luna martie a anului trecut, tânărul portar chiar a prins lotul la meciul dintre Juventus și Atalanta din etapa cu numărul 32 din Serie A.
„Drumul împreună al lui Riccardo Radu și al lui Juventus continuă. Portarul născut în 2007, de naționalitate română și născut la Torino, și-a reînnoit contractul cu clubul bianconeri până pe 30 iunie 2028.
Radu a crescut în sectorul nostru de tineret – jucător bianconero încă de la 8 ani – ajungând la nivelul Under 20 și jucând peste 40 de apariții în Primavera, dar și trecând în lumea profesioniștilor, atât cu Next Gen (l-am văzut, de exemplu, acum câteva zile între barele de pe Stadionul Allianz), cât și cu prima echipa, la care a fost chemat pentru prima dată în aprilie anul trecut de antrenorul Spalletti.
O călătorie care continuă, așadar, odată cu semnarea unui nou contract ce îl va lega de Juventus pentru încă două sezoane. Hai să mergem mai departe împreună, Riccardo!”, a anunțat clubul italian.
Riccardo Radu a fost promovat la echipa Next Gen a lui Juventus, după ce a avut evoluții excelente la Primavera.
Portarul român a fost titular în 11 partide la Next Gen. A primit 12 goluri, adică o medie de 1,1 goluri pe partidă. Portarul a avut 37 de intervenții, cu o medie de 3,4 parade pe meci și un procentaj de reușită de 76%.
De asemenea, Radu a încheiat 3 partide fără gol primit. Și la pase stă bine, având o medie de 25,1 pase precise pe meci și un procentaj de acuratețe de 84%.
El a prins și lotul echipei mari de la Juventus în sezonul precedent.
