Jucătoarele din România și-au aflat adversarele din primul la Wimbledon

Jucătoarele din România și-au aflat adversarele din primul la Wimbledon
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarele din România și-au aflat, vineri, adversarele din primul tur al Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului.

Conform tragerii la sorți, Sorana Cîrstea o va întâlni pe cehoica Sara Bejelk (45 WTA), în timp ce Gabriela Ruse va da peste Caty McNally (50 WTA) din SUA.

Jaqueline Cristian va avea de înfruntat o adversară tare în primul tur de la All England Club, pe Iva Jovic (SUA, 17 WTA).

Irina Begu o va înfrunta pe Katie Swan (196 WTA).

La Wimbledon 2026, pe tabloul de simplu, revine și Serena Williams. Marea campioană americană va juca împotriva Mayei Joint (Australia, 53 WTA).

La 44 de ani, Serena va juca și la dublu alături de sora sa, Venus Williams.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google