Marketa Vondrousova (26 de ani), campioană la Wimbledon în 2023, a fost suspendată pentru ani pentru dopaj.
ITIA, Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis, a anunțat suspendarea Vondrouseovei, după ce sportiva din Cehia a fost investigată.
Vondrousova s-a ales cu suspendarea de patru ani după ce a refuzat să se supună unui test anti-doping în decembrie 2025, iar tribunalul a ajuns la concluzia că aceasta nu a prezentat niciun motiv concludent pentru a nu fi testată.
Suspendarea ei se va încheia la 21 iunie 2030, când jucătoarea din Cehia va împlini 30 de ani.
Vondrousova n-a mai participat la niciun turneu în 2026 de când s-a retras de la Adelaide, în luna ianuarie.
Marketa Vondrousova a fost căutată la domiciliul său din Praga pentru un control inopinant în decembrie 2025, iar acum a fost suspendată pentru dopaj pentru că nu a furnizat proba.
Ea a explicat, în aprilie, că testul nu a fost efectuat conform procedurilor adecvate deoarece ofițerul de control antidoping, trimis de o agenție germană, nu s-a identificat clar și i-a fost frică să deschidă ușa.
Avocații sportivei au încercat să convingă Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) că refuzul Vondrousovei de a-i deschide ușa unui necunoscut a fost legitim.
