Jose Mourinho critică dur decizia TAS: "Rușinoasă!"

Jose Mourinho critică dur decizia TAS: "Rușinoasă!"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antrenorul lui Tottenham Hotspur, Jose Mourinho, a criticat marţi ”decizia ruşinoasă” a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) în cazul altui club din campionatul de fotbal al Angliei, Manchester City, informează Reuters.

TAS a decis luni să autorizeze în apel participarea echipei Manchester City la viitoarele ediţii ale cupelor europene, după ce clubul fusese iniţial suspendat de UEFA pe o perioadă de doi ani şi amendat cu 30 milioane euro pentru încălcarea regulilor fair-play-ului financiar (FPF). TAS a anulat suspendarea lui City şi a redus valoarea amenzii la 10 milioane de euro.

ADVERTISING

"În orice caz, este o decizie ruşinoasă, fiindcă dacă City nu este vinovat, atunci nu trebuia sancţionat cu o amendă", a declarat Mourinho într-o teleconferinţă de presă înaintea meciului de miercuri al echipei sale împotriva lui Newcastle United.

"Dacă nu eşti vinovat, nu ar trebui să fii amendat. Dacă sunt vinovaţi, atunci decizia este tot o ruşine şi ar trebui excluşi din competiţie. Nu ştiu dacă City este vinovată sau nu, însă în orice caz este o decizie ruşinoasă", a adăugat portughezul.

FPF interzice unui club angajat în cupele europene să cheltuie mai mult decât câştigă şi să primească injecţii de capital din partea proprietarilor.

ADVERTISING

În opinia lui Mourinho, sistemul trebuie revizuit. "Cred că acesta va fi sfârşitul fair-play-ului financiar, fiindcă nu are sens. Aş dori să-l văd folosit într-un mod corespunzător. Acum vorbim despre Man City, dar în trecut alte cluburi au fost într-o situaţie asemănătoare. Cred că e mai bine să deschidem uşa circului şi să lăsăm toată lumea să se bucure", a spus el.

Vezi și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇