Jaqueline Cristian, învinsă în ultimul tur al calificărilor la Roma

Jaqueline Cristian, învinsă în ultimul tur al calificărilor la Roma
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de franţuzoaica de origine rusă Varvara Gracheva cu 3-6, 6-2, 6-3, marţi, în runda finală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro.

Jaqueline Cristian (25 ani, 68 WTA), principala favorită a tabloului preliminar, s-a înclinat după două ore şi 31 de minute.

Gracheva (23 ani, 88 WTA) a câştigat şi primele confruntări directe cu Jaqueline Cristian, cu 6-4, 6-2, în 2019, în finala de la Chiasso, şi cu 6-2, 6-1 în primul tur la Bad Homburg, în 2023.

ADVERTISING

Jaqueline Cristian s-a ales cu un cec de 8.030 de euro şi 20 de puncte WTA.

Pe tabloul principal se află trei românce, Sorana Cîrstea, care va juca direct în turul secund cu învingătoarea dintre americanca Taylor Townsend şi o adversară venită din calificări, Ana Bogdan, care o va înfrunta în primul tur pe canadianca Leylah Fernandez, şi Irina Begu, care va primi în primul tur replica unei jucătoare venite din calificări.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!