Ionuț Negoiță a vândut Dinamo!

Ionuț Negoiță a vândut Dinamo!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ionel Dănciulescu a anunțat, joi, vânzarea echipei de fotbal Dinamo.

După lungi încercări, Ionuț Negoiță a reușit, în cele din urmă, să vândă clubul către grupul de investitori spanioli condus de Pablo Cortacero.

„Am fost de dimineață la club. Am stat pe la birouri, au venit și acești investitori spanioli la birourile de la hotel, unde Dinamo are sediul. Am aflat și eu că se va face această tranzacție, am primit și eu confirmarea că, până la urmă, această vânzare a avut succes.

Din ce știu eu, era o armată de avocați și de notari. Și din partea domnului Negoiță, și din partea spaniolilor. Cred că s-a parafat un act în sine. Nu știu mai multe detalii”

Ionuț Dănciulescu, la Digi Sport
ADVERTISING

Conform înțelegerii dintre cele două părți, spaniolii trebuie să achite datoriile de 3 milioane de euro ale clubului și să asigure un buget de 5 milioane de euro pentru sezonul următor.

Ionuț Negoiță a fost principalul finanțator al "câinilor" în perioada 2013-2020.

13 (penultimutl) este locul pe care Dinamo a încheiat sezonul 2019/2020 al Ligii 1.

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri