Ion Țiriac primește o veste proastă din partea autorităților de la Madrid

Ion Țiriac primește o veste proastă din partea autorităților de la Madrid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Turneul de tenis de la Madrid, deținut de Ion Țiriac, riscă să fie anulat.

Cotidianul Marca anunță că autoritățile din capitala Spaniei au trimis o scrisoare către organizatori, prin care doresc să-i „descurajeze să țină evenimentul din cauza situației actuale”.

Cazurile de coronavirus au crescut în ultima perioada în Spania, iar turneul de tenis, care ar urma să se dispute cu spectatori în tribune, este considerat un risc atât pentru public, cât și pentru jucători.

Cele două variante propuse de autorități sunt fie anularea turneului, fie disputarea competiției fără spectatori și cu măsuri sporite de siguranță.

ADVERTISING

Organizatorii au fost rugați să ia o decizie în cel mai scurt timp posibil.

12-20 septembrie este perioada în care ar urma să se dispute turneul de la Madrid, la care Simona Halep și-a anunțat deja participarea.

3.092 de cazuri noi de coronavirus a anunțat Spania în ultimele 24 de ore.

Calendarul revizuit al WTA pentru restul anului conține acum doar 13 turnee:

3 august – Palermo Ladies Open
10 august – Praga Open și Lexington
21 august – Western & Southern Open (New York)
31 august – US Open
7 septembrie – Istanbul Open
14 septembrie – Mutua Madrid Open
21 septembrie Internazionali BNL D’Italia (Roma) și Strasbourg
27 septembrie – Roland Garros

ADVERTISING

În calendar au fost incluse și turneele Hana Bank Korea Open de la Seul, Upper Austria Ladies de la Linz și VTB Kremlin Cup de la Moscova, însă n-au fost stabilite încă perioadele în care vor avea loc.

Vezi și:


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!