Într-un sat de 2.000 de locuitori se construiește un stadion de 12 milioane de euro

Într-un sat de 2.000 de locuitori se construiește un stadion de 12 milioane de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un sat cu o populație de 2.000 de locuitori din România va beneficia de un stadion nou de 12 milioane de euro.

Stadionul va fi construit în satul Veștem, ce aparține de comuna Șelimbăr din județul Sibiu.

Pe noul stadion va evolua echipa CSC Șelimbăr, care evoluează în liga a doua din România.

Stadionul va avea o capacitate de 3.000 de locuri, potrivit unui anunț făcut de autoritățile locale.

”Încă din anul 2022 am început demersurile pentru construcția unui nou stadion în satul Veștem! Acest proiect va fi realizat prin Compania Națională de Investiții (CNI). Noi ne vom ocupa de proiectare, iar CNI va executa propriu-zis construcția. Spre deosebire de alte proiecte, acest stadion va fi personalizat în funcție de necesitățile comunității noastre.

ADVERTISING

Ne dorim să avem un stadion conform cu standardele FIFA și UEFA, dar și o sală multifuncțională unde vom amenaja o sală de fitness cu acces gratuit pentru toți locuitorii comunei.Suntem entuziasmați de acest proiect și de beneficiile pe care le va aduce comunității noastre”, a transmis Marius Grecu, primarul Șelimbărului, pe Facebook.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇