Stadionul construit din banii Guvernului Ungariei este aproape gata.
Conducerea clubului Sepsi OSK a anunțat că noua arenă din Sfantu Gheorghe va fi gata până pe 31 martie.
De asemenea, președintele Cornel Șfaițer a menționat că stadionul va beneficia de un gazon hibrid.
"Suntem avansaţi, iar meseriaşii au trecut la partea de finisaje. S-au finalizat foarte multe dintre închiderile necesare, astfel că se poate lucra la interior. Foarte importantă este partea gazonului, la care trebuie să fim foarte atenţi pentru că aţi văzut ce se întâmplă pe gazoanele de la noi. Tocmai de aceea clubul a ales alături de constructor o variantă de drenaj foarte modernă şi eficientă, iar gazonul, unul hibrid, va fi de ultimă generaţie.
Probabil că lucrările s-ar putea termina şi un pic mai repede, dar nu vrem să forţăm lucurile, aşa că noi ne-am propus să fie gata pe 31 mai 2021", a precizat, pentru Digi Sport, Cornel, Şfaiţer
Stadionul lui Sepsi va avea o capacitate de 8.400 de locuri.
Costurile de construcție se ridică la aproximativ 15 milioane de euro și sunt suportate de guvernul maghiar.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.