Fotbalistul echipei naţionale de fotbal a României, Ianis Hagi, a declarat, marţi, că presiunea în meciul cu Islanda din preliminariile CM 2022 este în mod clar pe umerii „tricolorilor”, dar a precizat că toţi fotbaliştii visează de mici să evolueze în astfel de partide decisive.
„O să fie un meci dificil cu Islanda. Mai ales că ei vor fi mai relaxaţi chiar şi decât au fost la meciul tur. Presiunea nu mai este aşa de mare pe umerii lor, mai ales dacă vor introduce şi jucători noi. Deci ei vor fi un pic mai relaxaţi şi de asta şi spun că va fi un meci dificil pentru noi. E clar, presiunea este noi, dar astea sunt momentele la care fotbaliştii visează de când sunt mici. Îşi doresc să evolueze în asemenea meciuri decisive prin care pot ajunge la un baraj, la o calificare. Şi dacă tot nu ne-am calificat de atâta timp la Mondiale, atunci trebuie să ne facem datoria, să ascultăm ce spune selecţionerul şi să aplicăm pe teren. Şi la fel cum am făcut în ultimele două luni, cred că vom fi pregătiţi din toate punctele de vedere să scoatem un rezultat bun”, a afirmat Hagi într-un interviu publicat pe site-ul oficial al FRF.
"Va influenţa faptul că lipsesc spectatorii, eu personal iubesc să joc cu un stadion plin, să am suporterii aproape. Eu clar că trebuie să găsesc motivaţia altundeva. Asta este situaţia, azi poţi să joci cu un stadion plin, mâine fără niciun spectator. Dar noi ca fotbalişti trebuie să ne adaptăm. Aşa că îmi doresc foarte mult ca fanii de acasă să fie fericiţi la sfârşitul partidei. Când era mic visam să particip la un turneu final cu echipa naţională. Simt că suntem aproape, trebuie să mai facem încă două-trei-patru meciuri foarte bune. Eu spun că suntem pe un drum bun şi cred că am confirmat asta în ultimele luni", a adăugat Ianis Hagi.
Fotbalistul îl apreciază foarte mult pe Enes Sali, jucător de 15 ani convocat în premieră la prima reprezentativă. "Îl ştiu de câţiva ani, de la Cupa Hagi când a câştigat turneul. Chiar vorbeam cu tata atunci de el, pentru că mi-a plăcut, e foarte talentat. El îşi demonstrează calităţile zi de zi, chiar şi aici, la echipa naţională. Îmi place foarte mult la el că are tupeu de fotbalist şi în ciuda vârstei de 15 ani îşi arată calităţile de fiecare dată când are ocazia", a menţionat Ianis Hagi.
Întrebat dacă şi-ar dori un meci de baraj pentru calificarea la Cupa Mondială cu Scoţia, având în vedere că evoluează la Glasgow Rangers, Hagi a răspuns: "Da, mi-aş dori, de ce nu? Ţinând cont de ce echipe poţi întâlni la baraj, normal că ţi-ai dori un meci cu Scoţia sau cu Elveţia. Dacă vom întâlni Scoţia va fi un meci foarte interesant pentru că şi ei au o naţională foarte bună, cu jucători tineri foarte talentaţi".
Echipa naţională de fotbal a României va juca la 11 noiembrie (ora 21:45) cu Islanda (Stadionul Steaua din Capitală) şi la 14 noiembrie (ora 19:00) cu Liechtenstein (Stadion Rheinpark din Vaduz) în preliminariile CM 2022.