Ianis Hagi a anunțat decizia finală luată în privința viitorului său

Ianis Hagi a anunțat decizia finală luată în privința viitorului său
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ianis Hagi a anunțat decizia finală pe care a luat-o în privința viitorului său.

Fotbalistul român a anunțat că va rămâne la Rangers și în următorul sezon, deși presa din Scoția scrie că a fost pus pe lista de transferuri.

”Discuțiile pe care le-am avut și eu, și impresarul meu, imediat cum s-a terminat sezonul, au fost pozitive. Dar cam acolo a rămas, pentru că am avut doar 4-5 zile libere și am venit la echipa națională. Sezonul nu s-a încheiat pentru mine.

Când semnezi, după un an de accidentare, prelungirea cu Rangers înseamnă ai făcut ceva bine. Sunt fericit că am reușit să-mi prelungesc contractul cu un așa club imens în Europa. Sperăm ca la anul să câștigăm trofee”, a spus Ianis Hagi potrivit DigiSport.ro.

ADVERTISING

Ianis a revenit în luna ianuarie pe teren și a marcat un singur gol pentru Rangers.

Fotbalistul român a fost cumpărat de Rangers în iulie 2020 cu 3.5 milioane de euro de la Genk.

Ianis are în palmares un titlu și o Cupă a Scoției cu cei de la Rangers.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!