Asociația de Tenis Feminin (WTA) a analizat semifinala de la Indian Wells dintre Simona Halep și Iga Swiatek.
Confruntarea dintre Simona Halep și Iga Swiatek se anunță incendiară, însă poloneza de 20 de ani, neînvinsă de nouă meciuri, pornește clar favorită, potrivit lui Greg Garber.
"Ia notițe, Simona! Swiatek începe să devină serioasă", a scris acesta pentru site-ul oficial al WTA.
"Știu că Halep conduce cu 2-1 la meciurile directe, dar cred că trecutul este irelevant. Poloneza are avantajul loviturilor puternice și a răbdării. Ambele sunt campioane la Roland Garros, dar Swiatek este cu aproape un deceniu mai tânără", a adăugat Garber.
În schimb, Alex Macpherson este de acord că meciurile directe din trecut nu sunt relevante, dar mizează pe experiența Simonei.
"După cum a subliniat Greg mai sus, avantajul Simonei în meciurile directe este puțin relevant, având în vedere îmbunătățirile uriașe ale polonezei de la ultima oară confruntare directă. Dar Halep devine din ce în ce mai bună cu fiecare meci și are toată experiența în spate", a punctat Alex Macpherson pentru WTA.
Semifinala dintre Simona Halep și Iga Swiatek va avea loc sâmbătă dimineață, de la ora 03:00 - ora României.
Cele două s-au mai întâlnit de trei ori până acum, scorul fiindu-i favorabil Simonei, cu 2-1:
- 2019, Roland Garros: 6-1, 6-0 pentru Simona Halep
- 2020, Roland Garros: 6-1, 6-2 pentru Iga Swiatek
- 2021, Australian Open: 3-6, 6-1, 6-4 pentru Simona Halep
Simona Halep are 15 victorii și trei înfrângeri în 2022.
De partea cealaltă, poloneza are un record de 18 victorii și 3 înfrângeri în acest an.