Pe 27 septembrie 2007, pe stadionul din Hangzhou, China, Brazilia întâlnea Statele Unite în semifinala Cupei Mondiale feminine. Americancele erau una dintre marile forțe ale fotbalului mondial și veneau după 51 de meciuri consecutive fără înfrângere, o serie care se întinsese pe aproape trei ani. Brazilia avea însă în echipă o jucătoare de doar 21 de ani care avea să transforme acea seară într-unul dintre cele mai memorabile momente din istoria fotbalului feminin. Numele ei era Marta.
Pentru cei care o priveau atunci, Marta părea să joace un alt sport. Dribla, schimba direcția, accelera și trecea printre adversare cu o naturalețe care făcea ca totul să pară simplu. Dar în spatele acelei siguranțe se afla o poveste care începuse cu mult înainte, într-un mic oraș din nord-estul Braziliei.
Fata din Dois Riachos
Marta s-a născut în 1986, în Dois Riachos, în statul Alagoas. A crescut într-un mediu în care fotbalul era considerat, în primul rând, un sport pentru băieți. Nu a avut în copilărie aceeași infrastructură sau aceleași modele feminine pe care le au astăzi fetele care vor să devină fotbaliste. Chiar FIFA amintește că, la începuturile sale, Marta avea foarte puține jucătoare de top pe care să le privească drept modele.
Dar avea ceva ce nu putea fi ignorat: talentul și dorința de a juca. A plecat de acasă de tânără pentru a-și urma visul și a intrat într-o lume în care trebuia să demonstreze permanent că își merită locul. Într-o perioadă în care fotbalul feminin nu avea nici pe departe vizibilitatea de astăzi, fiecare meci devenea o nouă ocazie de a arăta că o fată dintr-un oraș mic din Brazilia poate ajunge acolo unde foarte puțini credeau că este posibil.
27 septembrie 2007
La 21 de ani, Marta era deja una dintre cele mai importante jucătoare ale Braziliei. Dar semifinala cu Statele Unite avea să-i schimbe definitiv statutul.
Brazilia a început meciul cu o energie extraordinară. Americancele au primit primul gol după un autogol al lui Leslie Osborne, iar apoi Marta a preluat controlul. A marcat pentru 2–0 înainte de pauză, iar după revenirea de la cabine Cristiane a înscris pentru 3–0. Apoi a venit momentul pentru care partida avea să fie ținută minte.
În minutul 79, Marta a primit mingea în partea stângă și a început să avanseze spre poarta americană. A schimbat direcția, a trecut de o adversară printr-o mișcare scurtă și spectaculoasă, a făcut-o pe Tina Ellertson să-și piardă echilibrul și a continuat să înainteze înainte de a finaliza cu piciorul drept, scria FIFA în analiza partidei.
4–0. Brazilia era în finala Cupei Mondiale.
Iar Marta tocmai înscrisese unul dintre cele mai spectaculoase goluri din istoria competiției. FIFA avea să descrie ulterior acea partidă drept o adevărată demonstrație de fotbal a braziliencei.
O seară în care imposibilul părea simplu
Poate cel mai impresionant lucru despre Marta nu a fost doar golul. A fost felul în care îl înscrisese.
La 21 de ani, într-o semifinală de Cupă Mondială, împotriva uneia dintre cele mai puternice echipe ale lumii, Marta a jucat cu libertatea unui copil care aleargă după minge pe stradă. Nu părea speriată de importanța momentului. Dimpotrivă, părea că presiunea îi oferă și mai multă libertate.
După meci, Carli Lloyd, una dintre jucătoarele Statelor Unite, avea să spună despre prestația braziliencei că a fost capabilă să întoarcă stadionul pe dos și că Marta era o jucătoare extraordinară. Pentru Statele Unite, înfrângerea a fost cu atât mai dureroasă: seria lor de 51 de meciuri fără înfrângere se încheiase, iar acel 0–4 a rămas cea mai severă înfrângere din istoria selecționatei americane, se arăta în cronica semnată de The Guardian.
Și totuși, povestea nu s-a terminat cu o victorie
Poate că tocmai aici povestea Martăi devine mai frumoasă.
Brazilia ajunsese în finală, dar acolo a întâlnit Germania. Meciul s-a încheiat cu victoria nemțoaicelor, 2–0. Brazilia pierdea trofeul, iar Marta pleca din China fără titlul mondial.
Dar avea să primească cele mai importante distincții individuale ale turneului: Balonul de Aur pentru cea mai bună jucătoare și Gheata de Aur pentru golgheterul competiției. Avea doar 21 de ani.
Ani mai târziu, Marta avea să spună că ar fi renunțat la aceste trofee individuale pentru titlul mondial. Este o frază care spune multe despre ea. Pentru că, dincolo de toate premiile, de goluri și de recorduri, rămânea dorința de a câștiga pentru echipa ei.
O carieră care a schimbat un sport
Marta nu a devenit campioană mondială cu Brazilia. Dar impactul ei asupra fotbalului feminin a depășit cu mult rezultatele unei singure competiții.
A fost desemnată de șase ori cea mai bună jucătoare din lume, iar în cele șase ediții de Cupă Mondială la care a participat a înscris 17 goluri în 23 de meciuri, devenind cel mai prolific marcator din istoria turneului, atât la feminin, cât și la masculin. FIFA i-a acordat în 2024 un premiu special pentru întreaga carieră.
Dar poate că cea mai importantă moștenire a ei nu se măsoară în trofee. Se măsoară în fetele care au început să joace fotbal după ce au văzut-o pe Marta. În copiii care au putut să privească o jucătoare și să spună: „Și eu vreau să fiu ca ea.”
Pentru că atunci când Marta era copil, avea puține modele feminine pe care să le urmeze. Generațiile care au venit după ea au avut-o pe ea.
Golul care a devenit mai mare decât un gol
Pe 27 septembrie 2007, Marta a marcat de două ori împotriva Statelor Unite. Brazilia a câștigat cu 4–0 și a ajuns în finala Cupei Mondiale.
În statistici rămân două goluri, un scor și o calificare. Dar în memoria fotbalului a rămas ceva mai mult.
A rămas imaginea unei fete din Dois Riachos care, cu câțiva ani înainte, trebuia să lupte pentru dreptul de a visa la fotbal și care acum se afla în fața lumii întregi, făcând cu mingea lucruri pe care puțini alții le puteau face.
Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care sportul are puterea de a ne emoționa atât de mult. Pentru că uneori, în spatele unei victorii nu se află doar un rezultat. Se află un copil care a refuzat să creadă că visul lui este prea mare. Marta nu a câștigat Cupa Mondială în 2007.
Dar în acea seară de 27 septembrie, a câștigat ceva ce avea să rămână mult mai mult timp: dreptul unei generații întregi de fete de a privi spre un teren de fotbal și de a crede că și locul lor poate fi acolo.
De ce a pierdut România cu Suedia în Liga Națiunilor: Trei jucători care au dezamăgit crunt
Lavrov spune că Rusia nu vrea război cu Europa. Întrebat dacă Deveselu este încă o țintă, a răspuns râzând: „Păi, asta-i secret”
Speranțe pentru Sorana Cîrstea: Ar putea reveni pe teren mai devreme
Incident major în UK: Arestări și evacuări lângă baza aeriană folosită de SUA pentru lovituri asupra Iranului
