Horațiu Moldovan este aproape de despărțirea de Real Oviedo, la mai puțin de șase luni după ce a semnat cu echipa nou-promovată în LaLiga.
Spre deosebire de perioada petrecută la Sassuolo, unde a fost titular constant, portarul român nu a reușit să se impună la Oviedo, fiind preferat Aaron Escandell.
În acest sezon, Moldovan a jucat doar un meci oficial, pierdut în Cupa Spaniei în fața formației din liga a treia, Ourense CF. În campionat nu a prins niciun minut, motiv pentru care își dorește plecarea.
Conform publicației italiene Il Secolo XIX, Real Oviedo și-a dat acordul pentru încheierea prematură a împrumutului în această iarnă.
Moldovan se va întoarce astfel la Atletico Madrid, însă șansele de a prinde echipa sub comanda lui Diego Simeone sunt nule, având în vedere prezența lui Jan Oblak și Juan Musso între buturi.
În aceste condiții, Atletico Madrid caută o nouă echipă pentru a-l împrumuta pe Moldovan, iar favorită pare Spezia, ocupanta locului 18 în Serie B.
Echipa italiană ar putea să-l aibă sub formă de împrumut până la finalul sezonului, cu opțiunea de a-l transfera definitiv, iar o parte din salariul portarului va fi suportată de Atletico Madrid.
