Gică Hagi a găsit vinovații după înfrângerea suferită în derbiul cu FCSB.
„Regele” susține că de vină pentru acest eșec sunt cei trei jucători din atac, Mazilu, Alibec și Munteanu.
„N-am fost noi în seara asta, am pierdut prea ușor mingea, n-am știut să facem nici contraatacul, nici atacul pozițional. Ocazii am avut, dar am avut calitate foarte puțină în jumătatea adversă, chiar și la construcție, greoaie de multe ori. Știam că FCSB face presiune. Toate echipele din play-off ies la joc. Dacă vine mingea la atacanți și ai pierdut-o, o ia adversarul înapoi.
Nu sunt mulțumit de cum a arătat echipa. Ofensiv, în principal, n-am fost noi. N-am combinat. Când nu ești tu, e greu să ai pretenții. Asta le-am zis în vestiar. Când pierzi, e clar că ești supărat. Din păcate, în seara asta n-am fost noi. Iar când nu ești tu, nu te poți aștepta la rezultate foarte bune. N-am făcut jocul nostru, cu toate că în prima repriză am avut niște situații… dar atacanții au pierdut mingile, n-au făcut diferența! N-o dau pe atacanți, dar au făcut foarte puțin în seara asta”, a declarat Hagi, citat de Gsp.ro.
Apoi, "Regele" l-a criticat public pe atacantul Louis Munteanu, pe care l-a acuzat că nu a fost serios.
"Louis Munteanu a pierdut toate mingile, toate mingile le-a pierdut! Numai călcâie pe la spate, nu poți… una e să pierzi o minge, două, dar să joci numai prin devieri și călcâie?", a completat Hagi.
Amintim că FCSB a învins-o pe Farul, scor 2-1, în etapa a 4-a din play-off-ul Superligii.
Pentru FCSB au marcat Andrea Compagno și Florinel Coman, iar pentru Farul a punctat Sali.
După acest rezultat, Farul este pe primul loc, cu 39 de puncte, iar FCSB este pe trei, cu 37 de puncte.
Etapa următoare, Farul primește vizita lui CFR Cluj, iar FCSB merge în deplasare la Rapid.