Georgianul Nika Egadze a câștigat primul său titlu de campion european, la Sheffield, la patinaj artistic

Georgianul Nika Egadze a câștigat primul său titlu de campion european, la Sheffield, la patinaj artistic
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Georgianul Nika Egadze a câștigat titlul european la patinaj artistic pentru prima oară în carieră, sâmbătă, la Sheffield (Marea Britanie), după un program liber deosebit cu care și-a depășit cu mult adversarii, scrie AFP.

Aflat în fruntea clasamentului după programul scurt, el a câștigat și programul liber ales, în timp ce mulți dintre rivalii săi au comis numeroase greșeli, lăsându-i cale liberă pentru a cuceri titlul.

Îmbrăcat în negru, Egadze, ultimul care a intrat pe gheață, a reușit un program fără greșeli, cu patru sărituri cvadruple, toate reușite.

Realizând că a câștigat titlul înainte chiar de a fi anunțat rezultatul juriului, el s-a aruncat pe gheață, pe burtă, pentru a sărbători, în aplauzele publicului.

Într-o conferință de presă, georgianul a declarat că este fericit pentru că a depășit un ”început de săptămână foarte dificil din punct de vedere mental”, în mare parte datorită sprijinului coregrafului său, francezul Benoît Richaud: ”Mi-a dat sfaturi despre cum să rămân mai calm, să nu mă gândesc la medalie, să mă concentrez exclusiv pe patinaj și să-i fac pe oameni fericiți cu asta”.

Cu 273 de puncte, patinatorul în vârstă de 23 de ani a terminat mult înaintea celui mai apropiat rival al său, italianul Matteo Rizzo (256,37 puncte).

Nika EGADZE (GEO) | Men Free Skating | ISU European Champs | Sheffield 2026 | #FigureSkating

Podiumul a fost completat de patinatorul ceh Georgii Reshtenko (238,27 puncte), de la care nu se aștepta cu adevărat să atingă acest nivel după ce a terminat pe locul opt în programul scurt. ”La această medalie de bronz, nu, nu mă gândeam la ea”, a recunoscut cehul născut la Sankt Petersburg (Rusia). ”Am fost în stare de șoc (…), nici nu pot descrie ce simt acum”, a adăugat el.

Egadze a asigurat al doilea titlu al Georgiei în această săptămână, după ce Anastasiia Metelkina și Luka Berulava au câștigat medalia de aur la perechi, joi.

Competiția de la Sheffield a avut loc în absența dublului campion european (2023, 2024), francezul Adam Siao Him Fa, care a renunțat la Campionatele europene pentru a se concentra mai bine pe pregătirea sa olimpică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇