Gaz Metan Mediaș nu se mai retrage din Liga 1

Gaz Metan Mediaș nu se mai retrage din Liga 1
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Oficialii celor de la Gaz Metan Mediaș, ultima clasată din Liga 1, s-au răzgândit și nu vor mai retrage echipa din campionat după ultima etapă din sezonul regular.

Brazilianul Eric de Oliveira, retras din activitate la 36 de ani, este cel care a anunțat această veste bună din partea ardelenilor, echipă la care a jucat o bună perioadă în România.

Gaz Metan a decis să ducă până la capăt actualul sezon al Ligii 1, chiar dacă problemele financiare sunt extrem de grave.

”Azi dimineaţă am primit vestea, acum s-a confirmat şi eram sigur de lucrul acesta pentru că FRF şi LPF nu ar fi vrut ca vreo echipă să se retragă. Din câte am înţeles, dacă o echipă se retrage, e mai dificil cu banii. E bine să termine campionatul Mediaş, dar nu avem siguranţa că nu va fi desfiinţată.

Cei de la echipă nu primesc nimic. Au fost plătiţi jucătorii când au fost viraţi banii de la primărie. Au fost plătiţi o lună, iar în plus furnizorii au primit şi ei banii. Am vorbit acum câteva zile cu un prieten de la Făgăraş care voia să trimită bani, să ajute. Am făcut un grătar. E destul de greu, dar trebuie să fim lângă copii. E o ruşine prin ce trecem. Trebuie să fim alături de copiii aceştia, care joacă la Mediaş”, a declarat Eric pentru LookSport.

ADVERTISING

Mediaș acum e pe ultimul loc în L1 după ce a fost depunctată sever de FRF pentru marile datorii pentru jucători pe care le are. Gazul are 10 puncte, iar șansele de salvare de la retrogradare țin mai degrabă de utopie.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!